 |
 |
|
BABY-MOBILE |
10 Aprilie 2006 | |
 |
|
|
|
|
|
 |
 | |
Dărnicia micului Cioabă
Într-una din clasele a III-a ale Școlii generale nr. 15 l-am găsit pe unul dintre nepoții regelui Cioabă. Bogdan (foto) este un copil model, care spune că, deși are un telefon mobil performant, dacă ar fi să aleagă între telefon și "Colț alb", nu ar sta pe gânduri și ar reciti cartea.
Bogdan Cioabă are un Nokia 3220 cu cameră foto. "Cu camera fac poze pe acasă, dar și colegilor. De sunat, mai sun acasă când îmi uit vreun caiet, să mi-l aducă cineva", spune Bogdan. Învățătoarea lui Bogdan, Carolina Bădescu, spune că a făcut un pact cu elevii care au mobile: în timpul orelor se țin închise. "Am mulți elevi care au telefoane performante. Am și eu unul amărât, la care nici ecranul nu-i mai merge. Dar pentru mine e suficient", spune învățătoarea, care își amintește chiar o întâmplare amuzantă legată de el: când Bogdan Cioabă i-a văzut mobilul care stă să-și dea duhul, copilul i l-a oferit cu generozitate pe al lui. "Luați-l, doamna învățătoare, ai mei nu se supără", i-a spus băiatul, care a fost, însă, refuzat cu eleganță. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
Telefonul mobil a devenit unul dintre cele mai importante accesorii ale timpurilor moderne. Nici copiii de 6-7 ani nu fac excepție.
|
Pe cartelă
Majoritatea copiilor cu telefoane mobile au primit aparatele de la părinți, care au avut grijă ca acestea să funcționeze pe bază de cartelă reîncărcabilă, nu pe abonament.
Andra, colegă de clasă cu Bogdan Cioabă, are un Motorola C118. Nu are cameră foto, dar fetița spune că nici nu are nevoie. "Poate când o să mai cresc...", spune ea.
Alexandru, și el în clasa a III-a, a primit de la mama sa un Nokia 3110. Spune că are mare nevoie de un telefon. "Mai vorbesc cu părinții, mai ales când avem ore prelungite. În rest, vorbesc destul de mult", povestește Alexandru.
Mobile, dar cu măsură
La Școala generală "Regina Maria", o altă instituție de învățământ cu prestigiu din Sibiu, în clasa I A nu există nici urmă de telefon mobil. "La prima ședință cu părinții am stabilit ca niciun elev să nu vină la școală cu telefonul, nici măcar dacă îl are închis", spune învățătoarea clasei Anca Munteanu.
Ceva mai îngăduitoare este Aurica Scăunaș, învățătoare la clasa a IV-a în cadrul aceleiași școli. "Eu nu le-am spus să nu își aducă telefoanele la școală, dar am pretenția ca în timpul orelor să le țină închise. Dacă aud vreo sonerie de telefon, acesta se confiscă", spune ea.
La Școala "Regina Maria" l-am găsit și pe Tony, un elev posesor al unui telefon Nokia 3220, evident cu cameră foto. L-a primit în dar de ziua lui, și unde mai pui că poate să vorbească oricât, pentru că are abonament. Cât despre SMS-uri, scrierea unuia nu foarte lung nu îi ia mai mult de 1 minut. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 | |
Mitea nu îi dă
În clasa a IV-a, tot la "Regina Maria", învață și Alex (foto), fiul viceprimarului Eugen Mitea. Alex a asistat pasiv la toată conversația despre telefoane mobile și performațele lor, pentru că el, surprinzător, nu are așa ceva. "Mie nu îmi trebuie mobil. Ce să fac cu el? O să am, dar mult mai încolo", spune Alex. Cât despre tatăl lui, acesta este de aceeași părere. "Pe Alex l-am educat să vrea mai puține. Dacă își dorește ceva, trebuie să obțină prin forțe proprii. El chiar a câștigat un mobil la un concurs de schi, dar nu îl folosește, nu are nevoie. Probabil că părinții le cumpără mobile copiilor la o vârstă așa de mică, pentru că nu prea au timp de ei și astfel le este mai ușor să îi controleze", crede viceprimarul Eugen Mitea.
Dacă telefoanele mobile le sunt folositoare copiilor sau este doar un moft, dezbaterea continuă. Sigur însă este faptul că părinții au o cheltuială în plus, dar la care nu par dispuși să renunțe, pentru că le oferă un relativ control asupra micuților lor.
Special pentru copii
Pentru că vârsta celor care utilizează telefonul mobil a scăzut foarte mult în ultimii ani, producătorii de astfel de aparate au lansat un telefon destinat în mod special copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, denumit Firefly. Acesta permite contactarea unor numere presetate, prin intermediul funcției de apelare rapidă și va oferi și alte facilități special gândite pentru a atrage copiii, cum ar fi cele 7 ecrane colorate, 12 tonuri de apel diferite și 5 animații, dar și mai multe tipuri de carcase colorate. Firefly are dimensiuni relativ mici și este dotat cu un acumulator litiu-ion care permite 6 ore de convorbiri și 205 ore de funcționare în modul de așteptare.
SMS-uri periculoase
Un studiu realizat în Marea Britanie, unde în fiecare zi sunt trimise peste 93,5 milioane de SMS-uri, a arătat că milioane de oameni suferă deja de probleme cu încheieturile.
Repetitive strain injury (RSI) este o problemă pe care în trecut o aveau numai muzicienii, apoi s-a răspândit printre cei care scriu la tastatură foarte mult, iar acum i-a atins și pe utilizatorii telefoanelor mobile. RSI este o afecțiune cronică, iar cel care a dobândit-o scapă greu de ea, însă este de multe ori confundată cu o entorsă minoră la degetele mâinilor. Noul studiu a arătat că numărul utilizatorilor de telefoane mobile care suferă de RSI din cauza SMS-urilor a crescut în ultimii 5 ani cu 38%. Printre persoanele cele mai susceptibile să fie afectate de RSI sunt copiii pentru că oasele și mușchii lor nu sunt complet dezvoltați. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|