Regensburg. Iulie.

Am fost cazat câteva zile într-un paradis: Munchner Hof. Hotel 4 stele, de curând renovat. Puteau să-i spună liniştiţi "Galerie de Artă". De la intrare până în cameră nu ştiai ce să admiri. Picturi, gravuri, sculpturi, candelabre savante, obiecte străvechi, fotografii de epocă tronau în locuri bine alese.

Camera nu ieşea din tipicul holurilor. Şi aici era ca într-un muzeu. Arhitectul care gândise renovarea clădirii a fost unul foarte inspirat. Interiorul era o combinaţie între vechi şi nou, păstrând la vedere coloane vechi, arcade. Pentru a echilibra interiorul a montat o uşă falsă, din lemn negeluit, dotată cu feronerie abil patinată. Ferestrele dădeau spre o străduţă pietruită de unde se auzeau trilurile turiştilor încântaţi de galeriile de artă aflate acolo.

Dimineaţă, am coborât la micul dejun. Trecând prin faţa recepţiei a trebuit să scriu ceva în cartea de aur a hotelului. M-am fâstâcit niţel, dar mi-am luat inima în dinţi şi am scrijelit ceva într-o combinaţie germano-engleză destul de poetică. Recepţionera a fost încântată şi m-a condus personal în sala de mese.

Acolo am pierdut ceva mai mult timp, pentru că era greu să alegi. Numai ciorbe şi cotlete nu erau pe mese, în rest orice. În fine, m-am descurcat şi m-am retras într-un colţ de unde puteam admira în linişte salonul. Pe pereţi erau gravuri vechi reprezentând hotelul din exterior. Era o atmosferă foarte plăcută şi savuram cel mai reuşit mic dejun din ultimii ani.

Era cât pe ce să rămână aşa, însă s-a petrecut ceva neaşteptat. Pe una dintre uşi a intrat val-vârtej o femeie de vreo 40 de ani, blondă, cu nuri rubensieni, îmbrăcată în costumaţia pe care o văzusem la angajatele hotelului. A aruncat o privire de recunoaştere, m-a văzut, s-a îmbujorat toată şi a ţâşnit să mă îmbrăţişeze. Surprins, m-am înecat cu o bucată cornuleţ, am tuşit şi mi-a zburat din gât în ceaşca de cafea. Stropi vicleni şi răi au împânzit faţa de masă, hainele mele albe şi şorţul nestăpânitei. Şi-a scos şorţul şi vorbind într-o ardelenească perfectă s-a apucat să mă şteargă de cafea. În mai puţin de un minut am aflat că era din Braşov, că lucrează la hotel de 14 ani, că a făcut curat în camera mea unde a văzut o carte în limba română şi că doreşte să i-o împrumut.

I-am împrumutat-o. De atunci n-am mai văzut-o. Nici cartea.