Leipzig.

Eram de mai bine de o săptămână pe tărâmul lui Goethe şi mă simţeam foarte bine. Oamenii erau zâmbitori şi nicidecum reci, cum îmi spuseseră unii binevoitori. E drept că nu am intrat foarte tare în miezul problemelor vieţii lor, dar eu i-am găsit primitori şi amabili.

Drumul de la Regensburg până în Leipzig a decurs fără peripeţii. Pe traseu m-au impresionat nenumăratele mori de vânt moderne. Se adăugau perfect peisajului şi dădeau senzaţie de purificare şi ventilaţie benefică a atmosferei. Îmi şi închipuiam o poveste a unui Don Quijote modern care să se bată cu astfel de mori ... şi să călărească o dragon spaţial chinezesc ...

Pe la mijlocul distanţei a început a ploua. Rulam precauţi, cu doar vreo 140 km/h, şi ştergătoarele de parbriz îşi băteau de zor tactul. Când ploua mai cu zor ne-a depăşit o maşină galbenă decapotată. Înăuntru se afla un singur om. Era îmbrăcat tot în negru, inclusiv şalul lung care îi flutura în urma maşinii. Nu părea încurcat de prezenţa ploii. Nu-mi dau seama ce viteză avea, dar a dispărut iute din faţa noastră. După vreo 50 de km am văzut maşina galbenă în parcarea unei benzinării unde am oprit şi noi. Din curiozitate m-am dus să văd dacă s-a udat pe dinăuntru. Spre surprinderea mea, totul era uscat şi impecabil. Nici urmă de strop de apă. De aici am tras concluzia că ne-a depăşit cu vreo 200 km/h.

În clipa aceea mintea mi-a luat-o razna. Brusc, m-am văzut la volanul unei maşinuţe, ca "gălbenuţa", străbătând cei 250 de km dintre Sibiu şi Bistriţa în numai o oră şi un sfert. Cu tot cu o oprire la o cafea într-o benzinărie. Zâmbeam de satisfacţia ce mi-o dăduse gândul când a apărut omul cu şal negru. Avea vreo 50 de ani şi purta părul uşor grizonat prins într-o coadă la spate. Privirea îi era sigură şi faţa luminoasă. Purta pantaloni mulaţi pe picior, botine Gregorio Rizzo şi un pulover de lână. Şalul lung părea şi el tot de lână. A trecut pe lângă mine, care eram îmbrăcat tot în alb, inclusiv pălăria, m-a salutat zâmbitor, s-a suit în maşină şi a demarat fulgerător.

Nu mi-am putut scoate din minte "gălbenuţa" şi nici pe omul negru decât când, în Leipzig, am coborât în Auerbach Keller, pivniţa unde Faust cel tânăr a tras o beţie de pomină cu Mephisto şi cu câţiva cheflii ai locului. Înăuntru mirosea bine a Goethe. M-am adaptat instantaneu.