Cândva, numele străzilor din Sibiu erau legate breslele micilor meseriaşi. Dacă te aflai pe Abatorului era sigur că vei da de un abator, pe Târgu Vinului erau vinării iar pe Argintarilor găseai meşteri prelucrători de argint. În timp, casele vechi au fost renovate, multe demolate sub comunism, iar vechile lor destinaţii au rămas doar amintire. Totuşi o casă aflată în Oraşul de Jos, pe strada Ocnei colţ cu Pielarilor, păstrează urmele unei vechi pielării sibiene. Săpăturile făcute aici de arheologii Muzeului de Istorie au scos la lumină fundaţiile unor vechi butoaie în care se înmuiau pieile, vase postmedievale, cuţite pentru prelucrarea pieilor şi o monedă datând din secolul al XV-lea. Obiectele descoperite vor fi păstrate în tezaurul de la Brukenthal, dar casa în care funcţiona fosta pielărie de pe Ocnei 22, va fi renovată şi modernizată. Pe locul actualului şantier vor funcţiona de anul viitor un restaurant şi un bar de lux.

Ocnei 22

Casa de pe strada Ocnei nr. 22 a aparţinut la începutul anilor 1900 unei familii de rang înalt. "Familia Obermeyer s-a mutat aici înainte de primul război mondial. Carol era ofiţer în armata austro-ungară iar Elvira, soţia lui, a primit această locuinţă dotă, zestre de nuntă din partea familiei. Nu au avut decât un singur copil - Irina, moştenitoarea averii lor", îşi aminteşte bătrâna Elena Necula care locuieşte de 26 de ani într-o casă în curte cu fosta pielărie. Necula a îngrijit-o la bătrâneţe pe Irina Obermeyer şi a primit după moartea acesteia casa din vecini. "Am lăsat-o şi eu moştenire mai departe fiicei mele. Nu am ştiut niciunul, nicio clipă, în tot acest timp, că înăuntru a funcţionat vreo pielărie", declară bătrâna. De la familia Necula, fosta pielărie a ajuns astăzi proprietatea elveţianului Max Schweizer, care a achiziţionat-o printr-o agenţie imobiliară. Urmând planurile pentru reamenajarea imobilului, arhitecţii sibieni au apelat la ajutorul arheologilor. În urma săpăturilor, de acum două luni casa şi-a dezvăluit secretele.

Obiecte de muzeu

Meşterii foloseau în tăbăcărie butoaie, lăzi sau gropi în pământ pentru înmuierea şi destinderea pieilor. În casa de pe Ocnei 22 s-au descoperit 7 urme - fundaţii de butoaie, aflate în camerele de la parter. Pentru îndepărtarea resturilor de carne şi a grăsimilor de pe partea interioară a pieii de animal, pielarii foloseau cuţite - două astfel de obiecte fiind descoperite în casa de pe Ocnei. "În podurile vechi, care erau de obicei foarte înalte, cum este şi cel al casei de pe Ocnei 22, se atârnau pieile la uscat", precizează Vasile Blăjan, fost maistru tăbăcar. Cinci vase de ceramică postmedievală, îngropate în picioare şi o monedă de cupru datând din perioada 1430-1437 - sunt alte obiecte găsite în casa fostei pielării. "Moneda e importantă pentru că oferă detalii despre perioada în care a fost refăcută casa, lărgindu-se şi construindu-se frontonul de pe strada Pielarilor", declară arheologul Petre Muntean Beşliu.

"Cele mai bune piese scoase la lumină de arheologi vor putea fi văzute, din păcate pentru noi, doar în colecţia muzeului", a declarat actualul proprietar al casei, Max Schweizer, pentru SIBIANUL.

Podele acoperite

Urmele săpăturilor vor fi acoperite în curând, concomitent cu începerea lucrărilor de modernizare, întrucât Schweizer nu doreşte să păstreze urmele fundaţiilor de butoaie descoperite pe proprietatea sa. "Cred că vom acoperi pardoseala. Nu are sens să păstrăm aceste urme pentru că dacă un spaţiu nu e folosit nu poate aduce bani", a declarat Marius Ţucă, arhitect al casei fostei pielării. Vechea destinaţie a casei - cea de pielărie - va fi menţionată pe o plăcuţă informativă prezentă la intrarea în imobil. La parter urmează a fi amenajat un bar şi o pizzerie, un local de zi, iar sus va funcţiona un bar de lux. Lucrările de modernizare au termen limită primăvara lui 2007.

Istorie tăbăcită

Evreii şi egiptenii foloseau cu mult înaintea erei noastre haine şi găleţi din piele. Depilarea apare doar la romani, care foloseau pentru aceasta urină, frunze de dud şi fructul sfeclei urcătoare. În secolul XVIII, Orientul depăşea cu mult Occidentul în producţia de piele, pentru ca din secolul XIX să se deschidă tăbăcării la Berlin, în Elveţia şi Austria. Se caută din ce în ce mai multe metode de prelucrare a pieii în cel mai scurt timp. Austria, dorind o lărgire a tăbăcăriilor, trimite oameni în străinătate pentru a învăţa procedee noi. În 1858 apărea în Germania două ziare dedicate exclusiv acestei meserii -"Deutsche Gerberzeitung" - Ziarul Tăbăcarilor Germani şi "Gerberzeitung" - Ziarul Tăbăcarilor.

Vita şi pantofii

Cele mai bune piei sunt cele de vită şi sunt şi cele mai căutate . Animalele care pasc liber dau o piele mai bună decât cele hrănite în grajduri. Pielea boilor se folosea pentru tălpi, curele şi şei, pielea vacilor pentru copertine şi bombeuri în timp ce pielea de viţel era bună pentru confecţionarea de genţi şi raniţe. Mieii dau o piele bună pentru mănuşi şi poşete de damă, oaia şi porcul pentru legătorie de cărţi. Pielea de câini şi pisici se folosea pentru căptuşeala încălţămintelor de iarnă, respectiv pentru comprese medicale.("Lexicon" - Meyer, 1889)

Meserie toxică

Tăbăcăriile erau considerate a fi neigienice pentru lucrători şi vecini şi de aceea ele erau aşezate la ieşire din localităţi, în apropierea unor ape curgătoare. Resturile de piele nu erau înhumate iar gropile în care acestea erau ţinute trebuia să aibă etanşitate faţă de pânza freatică. Mai nou, halele se cimentează sau asfaltează. Din cauza umezelii mari, tăbăcarii făceau de cele mai multe ori aprinderi la plâmâni, se puteau molipsi apărându-le diferite eczeme la mâini şi la braţe sau chiar tuberculoză sau antrax. ("Lexicon" - Meyer, 1889)