"Ca în Monte Carlo"

Un hol întunecos şi rece, o femeie aşezată pe un scaun cu mâinile încleştate, clătinând obsesiv capul în stânga şi în dreapta şi alţi doi bărbaţi cu feţe schimonosite şi priviri pierdute, mă întâmpină de cum intru în clădire. Încep să realizez că am intrat într-un centru de integrare pentru persoane cu handicap.

În Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni sunt internate 342 de persoane. "Centrul este suprapopulat, ar trebui să fie cam 100-150 de persoane doar. Dar asta e casa lor. Alta nu au. Aici clădirea e frumoasă, faţă de alte centre. E ca în Monte Carlo", spune, râzând, Mircea Dobreanu (foto), fost primar în Dumbrăveni.

Regulamentul cere ca un beneficiar să dispună de un spaţiu propriu într-un dormitor de 6 metri pătraţi. Un dormitor poate fi ocupat de cel mult trei beneficiari. Centrul de la Dumbrăveni nu oferă condiţiile impuse de regulament. "Există 84 de dormitoare cu câte 2, 3 sau 10 persoane într-o cameră", recunoaşte Dobreanu.

Bătaie pe femei

Majoritatea celor internaţi în centrul de la Dumbrăveni - 232 din 342 - sunt persoane cu handicap mintal. Pe lângă aceştia, îşi duc traiul aici şi persoane cu handicap locomotor, auditiv, dar şi nevăzători. "Nu e indicat să combini într-un centru persoane cu diferite tipuri de handicap. Îi separ cum pot, dar este foarte periculos să se întâlnească un neuropsihic cu un nevăzător. Am avut şi întâmplări neplăcute, când, de exemplu, un neuropsihic i-a furat un pantof unui nevăzător", mărturiseşte şeful Centrului.

Crizele neuropsihicilor sunt momentele cele mai crunte. Unii dintre ei devin un pericol pentru cei aflaţi în preajma lor. "Sparg geamuri, rup chiuvete, se bat între ei. De multe ori s-a întâmplat să se bată între ei pentru o femeie sau să sară la personal. Avem un bărbat în centru care, atunci când face o criză, devine cel mai periculos. Are o forţă extraordinară şi rupe în două câteva perechi de pantofi. A făcut odată o criză şi i-a dat în cap unui tractorist de era să-l omoare", îşi aminteşte Dobreanu.

În pericol

Există un singur instructor la 30-40 de persoane. În concluzie, cele mai multe dintre persoanele internate sunt neglijate. "Dacă unul din cei 30-40 face o criză, ceilalţi rămân nesupravegheaţi. Dacă se întâmplă ca două persoane să aibă o criză în acelaşi timp, este destul de periculos. Noi îi îngrijim, îi hrănim, dar, educaţional, nu prea", mai spune Mircea Dobreanu.

Sex pe ascuns

Întrucât în centru sunt internaţi atât bărbaţi, cât şi femei, se întâmplă ca între ei să se nască idile. Pentru că regulamentul permite ca cei aflaţi în centru să aibă o viaţă sexuală normală, apar şi sarcini nedorite. "Am avut cazuri în care fetele au făcut avort sau care au vrut să păstreze copilul. Dar, în acest caz, copilul ajunge la un centru de plasament. Eu nu pot să îi supraveghez, din acest punct de vedere. Se întâlnesc noaptea, merg într-o cameră şi întreţin relaţii sexuale", povesteşte Dobreanu.

Accesul interzis

Îi spun directorului că vreau să văd câteva dormitoare, dar mă lovesc de un refuz. "Eu v-aş lăsa să mergeţi, dar am primit ordin de la Sibiu (n.r. - de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu) să nu vă las. Nu vreau să am probleme", se scuză Dobreanu. Insistenţele mele nu dau niciun rezultat. Am înţeles că Direcţia de Asistenţă Socială Sibiu, în a cărei subordine se află centrele, a trimis directive ca uşile dormitoarelor să rămână închise pentru presă. "Dar vă pot arăta o cameră pe care le-am dat-o unor tineri căsătoriţi. Fata e din Centru, iar băiatul e din exterior", spune directorul.

"Nu mă vrea nimeni"

Pe scări ne aştepta Nicuşor. Un tânăr de 32 de ani, cu ambele picioare amputate, dar cu zâmbetul mereu pe buze. Intrăm într-o cămăruţă înghesuită, dar curată, cu toate lucrurile la locul lor. O surprindem, însă, pe Maria, soţia lui Nicuşor, care ne pofteşte timidă să luăm loc. Un pat mic, o masă cu scaune, un frigider, primit cadou, fotografii şi multe icoane pe pereţi - este toată averea lor. "Vizitam pe cineva în Centru şi aşa am cunoscut-o pe Maria. Ne-am luat de un an. Vreau să mă angajez, dar nu mă vrea nimeni. Mai vând iconiţe prin oraş, dar nu fac bani mulţi. Îmi dă fiecare cât poate", se plânge Nicuşor.

Terapie prin muncă

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Biertan arată ca o casă obişnuită, dar ceva mai mare. În faţă, pe bancă, trei bătrâne cu basmale în cap se uită insistent la noi. Deschid poarta, sub privirile curioase ale bătrânelor. O curte mare, cu verdeaţă şi multe bănci, era "invadată" de bătrânii ieşiţi afară la soare. "Avem 85 de persoane internate. Toţi beneficiarii de aici sunt persoane vârstnice. Majoritatea sunt cu handicap neuropsihic - oligofrenie şi schizofrenie", explică Vasile Cucolaş (foto), şeful centrului.

Îi poţi distinge pe cei cu un handicap mai grav. Stau pe bancă, privesc în gol sau scot diferite sunete obsedante. În schimb, alţii joacă table sau iau lecţii de la specialişti. "Sunt exact ca şi copiii. Dar la copii totul merge evolutiv, la ei e involutiv. Facem cu ei terapie ocupaţională. Avem grădină, seră, animale. E foarte important să îi ţinem ocupaţi", explică Vasile Cucolaş.

Meşterii

În fundul curţii, doi bătrânei, cu şorţuri în jurul brâului, meşteresc ceva. Mă îndrept spre ei, cu şeful Centrului pe post de ghid. "Este domnul Roth. Are vreo 75 de ani şi este oligofren. Face perii toată ziua. Nu poţi să îl iei de acolo", mă lămureşte Vasile Cucolaş. Mâinile îmbătrânite îi tremură rău, dar precizia cu care taie paiele mă uimeşte. Nu pare deloc deranjat de aparatul de fotografiat.

Mai curios pare Gyuri (foto), celălat bătrânel. Se opreşte din muncă, îşi aprinde o ţigară şi ne priveşte insistent. Are în faţă câteva bucăţi de piei de oaie. Îl întreb ce face cu ele. "Eu nu prea aud. Vorbiţi mai tare", spune. Mă supun şi ridic tonul. "Aaa, sunt ale contabilei. Le cos pe margini", răspunde. "Gyuri are 70 de ani. Repară orice. Este foarte priceput", îl laudă directorul.

Vizită neobservată

Profităm că "locatarii" sunt afară şi vizităm câteva dormitoare. Intrăm într-unul cu cinci paturi. Locul e cam strâmt. Din lipsă de spaţiu, două dintre paturi stau lipite unul de celălalt. "Uitaţi, au şi televizor în cameră", ne distrage atenţia directorul. Pereţii sunt acoperiţi cu icoane şi cu fotografii de la nuntă, îngălbenite de trecerea anilor.

Deschidem uşa încet, să nu deranjăm. Intrăm în alt dormitor, cu două paturi, mult mai spaţios. O bătrânică îşi ridică ochii dintr-o carte şi zâmbeşte timid către aparatul de fotografiat.

Pentru bătrânii de la Biertan, vizita noastră trece aproape neobservată. Doar o bătrânică ne zâmbeşte şi ne face, la plecare, cu mâna din fereastră.

10 într-o cameră

Pe Valea Oltului, lângă o pădure, este aşezat Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Râul Vadului. Aici sunt internate 140 de persoane, majoritatea cu handicap neuropsihic şi asociat. "Există mai multe clădiri în care avem 20 de dormitoare, cu câte două, trei, cinci, şapte şi zece paturi", spune Elena Cismaşiu, şeful Centrului de la Râul Vadului.

Este frig afară, aşa că cei mai mulţi dintre ei se află în sălile de terapie ocupaţională. Elena Cismaşiu ne propune să mergem să îi vedem "la lucru". Nici nu intrăm bine în sală că stârnim reacţii. Toate privirile se îndreaptă spre noi şi se aud un fel de ţipete de bucurie. Unul dintre ei îmi întinde mâna. O întind şi eu. Mă ia de mână şi îmi zâmbeşte în aşa fel încât toată fizionomia feţei i se schimbă. Mă sperie, pentru o secundă, imaginea lui. Îmi trece repede, când un altul îmi întinde mâna. Şi apoi altul.

În centrul sălii se remarcă un bărbat. Mă cheamă insistent să văd ce a lucrat el. Decupase câteva flori din hârtie colorată. "Gheorghe este de 50 de ani în centru, de când avea cinci ani. Este cel mai vechi", îmi spune Elena Cismaşiu. Ieşim din sală, nu înainte ca Gheorghe să ne spună cu o voce caldă, dar cu o privire ciudată: "Mai veniţi pe la noi".

Opriţi de "poliţist"

Ne îndreptăm spre altă sală. În curte ne opreşte un "poliţist" - în fapt, unul dintre pacienţi - şi ne spune că n-avem voie să mergem. La rugămintea directoarei, drumul ni se deschide. Intrăm într-o sală în care bărbaţi şi femei de vreo 40 de ani învaţă să scrie. Pereţii sunt plini de figurine colorate, ca într-o clasă de grădiniţă. Elena Cismaşiu se uită prin caietele lor şi îi laudă pe rând. Era tot ce voiau să audă.

Noroc cu olandezii

Destinaţia finală este Centrul de Îngrijire de la Tălmaciu. La prima vedere, pare un complex turistic. Apropiindu-te, îi vezi pe cei internaţi plimbându-se prin curte fără a şti încotro se îndreaptă.

Aici, condiţiile sunt altfel. 130 de beneficiari locuiesc în cele nouă căsuţe, fiecare având o cameră de zi în care îşi pot petrece timpul. "Noi am avut noroc de condiţii foarte bune pentru că centrul a fost construit în 1997, de nişte olandezi", spune Gabriel Piţu, şeful de centru.

Cu parul pe director

Şi la Tălmaciu, cei mai mulţi pacienţi sunt cu handicap neuropsihic şi asociat. Aproape tot personalul din Centru a simţit pe pielea lui crizele unora dintre ei. "Am venit într-o seară la Centru şi mergeam pe un hol. Dintr-o dată, văd un par care îmi trece prin dreptul capului. Era unul dintre ei. Norocul meu a fost că nu m-a nimerit", îşi aminteşte directorul.

Victoria Rădoiu, "mama Tori", cum îi spun cei din Centru, este asistent-şef şi persoana cea mai dragă lor. A avut şi ea incidente. "Mi-am luat o dată un pumn în piept de am crezut că acolo rămân. Nu ai ce să le faci, se întâmplă. Trebuie să îi înţelegem. Oricine poate deveni din om normal, unul cu probleme mintale", spune Victoria Rădoiu.

Camera de sex

Mergem să vedem dormitoarele. Urcăm pe nişte scări pline cu flori de ghiveci. Marcel, unul din locatarii dormitorului la care mergeam, mă atenţionează. "Ai grijă la flori, să nu le calci". Ajungem în cameră şi "mama Tori" îi spune să ne arate dulapul. "Este cel mai ordonat. Întotdeauna are hainele aşezate în dulap", spune ea.

Mama Tori ne arată apoi camera intimă: un pat, o noptieră şi o măsuţă. "Asta e camera lor de sex. Dar nu vin aici, pentru că le e ruşine. Spun că o să ştie toată lumea ce fac ei, dacă merg în camera intimă. Şi se întâlnesc noaptea prin camere şi fac sex", povesteşte Victoria Rădoiu.

Şeful de căsuţă

Pe tot parcursul vizitei ne-a însoţit Ilie (foto), "adjunctul directorului", cum îi place lui să se prezinte. Ecusonul din piept îmi arată că are şi alte atribuţii: "Ilie Armenciu, şef de căsuţă", iar mai jos, "Irina Loghin şi Fuego", cântăreţii preferaţi. Cu o cană de cafea într-o mână şi cu ţigara în alta, Ilie s-a plimbat tot timpul în dreapta directorului, ca un adevărat adjunct.

Nu se dezice nici la plecare, când ne conduce până la poartă.

Fie că sunt internaţi în centre mai cochete sau vechi şi ponosite, persoanele cu handicap din Sibiu nu par deloc rău tratate. În afară de indiferenţa celorlalţi locuitori ai planetei, ei nu trebuie să se mai lupte decât cu propriile himere. Centrele în care locuiesc, spaţiul în care îşi dezvoltă propria lor lume, nu aduc a camere de tortură, ci a locuinţe dintr-o lume... normală.

Sibiul, pe locul trei

În judeţul Sibiu, din totalul populaţiei de 423.148, 14.389 sunt persoane cu handicap. Fapt ce situează judeţul Sibiu pe locul trei cu o rată de 3,35% în raport cu numărul total al populaţiei. Pe primul loc, la mică diferenţă de Sibiu, se află judeţul Vrancea cu o rată de 3,65% în raport cu numărul populaţiei. Pe locul doi este judeţul Bihor cu o rată de 3,38%.

Din numărul total al persoanelor cu handicap din judeţul Sibiu, 12.255 sunt persoane adulte neinstituţionalizate, iar 732 persoane instituţionalizate în cele 4 unităţi.

Dintre cele neinstituţionalizate, 4.523 sunt cu handicap grav, 7.068 sunt cu handicap accentuat, 357 sunt persoane cu handicap mediu. Din cele instituţionalizate, 345 sunt cu handicap mintal, 195 sunt cu handicap asociat, 68 cu handicap neuropsihic, 62 cu handicap vizual, 35 cu handicap social, 19 cu handicap auditiv, 8 cu handicap fizic şi 7 cu handicap somatic.

În curs de restructurare

Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) Dumbrăveni este prima unitate pe lista restructurărilor. Obiectivul Direcţiei de Asistenţă Socială este înfiinţarea, până la sfârşitul anului 2007 a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională în Mediaş, cu o capacitate de 50 locuri pentru 50 de persoane cu dizabilităţi provenite, ca urmare a restructurării, din CITO Dumbrăveni. Tot în Mediaş se va înfiinţa un alt centru, până la sfârşitul anului 2008, unde vor fi internate alte 50 de persoane din Dumbrăveni. Şi în Tălmaciu şi Cisnădie se vor înfiinţa două centre pentru încă 100 de persoane provenite tot din Centrul de la Dumbrăveni.

Şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Biertan se află într-un proiect de restructurare. Până la sfârşitul anului 2007, 30 de persoane vor fi mutate într-un nou Centru de Îngrijire şi Asistenţă.