Expoziţia lui Ionuţ Lăpădat descoperă un tânăr prin venele căruia curg tradiţiile româneşti dintotdeauna. Artistul, student la Teologie, spune că ar vrea să fi fost născut ca să devină preot.

În duminica de după Sfânta Paraschiva am dat o fugă până la biblioteca ASTRA, să arunc o privire pe noutăţile de pe standurile Târgului de Carte şi Revistă Religioasă. Am găsit şi altceva decât cărţi.

Pe holul bibliotecii, la etajul I, m-a oprit din drum o expoziţie cu doar opt lucrări. Cele opt coli de hârtie aveau amprenta autorului doar pe colţuri, ca în cărţile vechi de cult ale bisericii ortodoxe. Desenele, în acuarelă, tuş şi creion, erau reprezentări ale chipului lui Hristos după canoanele tiparului vechi. Măiestria şi ineditul cu care erau lucrate m-au făcut să zăbovesc îndelung asupra lor şi să doresc să cunosc autorul. Am alertat câţiva angajaţi ai bibliotecii şi am primit un număr de telefon.

A doua zi l-am întâlnit pe autor: Ionuţ Lăpădat, student teolog în anul III. Figura tânărului blând şi zâmbitor, mai politicos decât 90% dintre oamenii care mi-au ieşit în cale, cu palmele bătătorite de muncă, nu-mi era necunoscută. Îl zărisem de vreo patru ani încoace la multe lansări de carte, vernisaje sau concerte. Ne salutam, dar nu apucasem niciodată să stăm de vorbă pe îndelete. Acum se ivise ocazia.

Pagini de carte

Ionuţ Lăpădat locuieşte cu părinţii în Gura Râului. Îl fascinează lumea satului şi desenează de mic. La Sibiu a luat contact cu lumea plastică şi şi-a aprofundat tehnica desenului. "Când iau în mână creionul, mă refugiez de orice intemperie în albul hârtiei. Cel mai drag mi-e colţul de jos, din partea dreaptă. Lucrările din expoziţia <<Pagini de carte>> au în special chipul lui Hristos, pentru că, în teologia ortodoxă, El este Logosul întrupat. Am încercat să reprezint legătura dintre Hristos şi cuvântul liturgic prin care se face cunoscut în lume. Am dedicat aceste lucrări memoriei Mitropolitului Antonie Plămădeală", a mărturisit tânărul artist.

De biserică s-a apropiat de mic, mai întâi îndrumat de bunica, apoi de doi preoţi. "M-au luat din mâna bunicii şi m-au crescut pe rând. În biserică, Părintele Gheorghe Şpan şi la altar Părintele Mitrea. Devenisem un fel de Ipodiacon (un mic ajutor lângă preot la altar) şi asta mi-a luminat începutul vieţii şi mi-a deschis drumul spre teologie. Cel mai mare dar pentru mine ar fi să îmbrac haina preoţilor. Îmi place să cred că pentru asta m-am născut, dar asta depinde de voia lui Dumnezeu", a spus studentul teolog.

Fereastra lui Dumnezeu

Părinţii l-au crescut în lumea satului, cu toate valorile lui tradiţionale. Dovezi incontestabile sunt mâinile lui aspre şi bătătorite, de om care merge la câmp, la coasă, la pădure, care are grijă de vite, de gospodărie, dar şi expoziţiile şi pasiunile lui.

Anul trecut, în decembrie, a expus în holul Facultăţii de Teologie 15 fotografii realizate în Muzeul Satului. Şi-a intitulat expoziţia: "Ferestre".

"În lumea satului sunt multe lucruri care par banale, dar care spun multe. Fereastra e o icoană. Mă plimbam pe aleile muzeului şi vedeam câte o fereastră prin care, mă gândeam eu, se vor fi uitat înspre Dumnezeu şi lume ochii multor oameni din satele de demult. Cel mai mult mi-a plăcut una anume. Mi-am închipuit cum Dumnezeu se uită în sat prin fereastra aceea. Fereastra bisericii", povesteşte Ionuţ.

Dar pasiunile lui nu se opresc aici: Ionuţ scrie poezie şi scurte eseuri, colecţionează cruci vechi de lemn, cărţi vechi, fotografii vechi, străiţi din Mărginimea Sibiului, iar de doi ani, construieşte piese miniaturale din hidraulica populară - mori, joagăre, pive, tot ce se lasă învârtit de apă. Spre surprinderea tuturor, ele funcţionează de-adevăratelea.