Viaţa artiştilor, e ştiut, nu e tocmai roză. Măcinările lor interioare şi starea generală de plutire nu le aduc foarte multă recunoştinţă din partea publicului şi deseori recunoaşterea vine la bătrâneţe sau numai după moarte. Aşa e de când lumea. Cu toate astea, artiştii îşi văd de artele lor fără a părea că bagă în seamă acest inconvenient.

Pictorul Valeriu Tarcea, Puiu, cum îi spun prietenii, locuieşte cu mama lui într-o casă cu viţă de vie la intrare, pe liniştita stradă Iuliu Maniu. Când l-am întrebat daca pot să-i fac o vizită a fost foarte bucuros. M-a întâmpinat zâmbind în stilul lui hâtru, explicându-mi din start că îl doar o măsea şi să nu-l forţez să vorbească prea mult.

Cu câţiva ani în urmă, să tot fie vreo şapte, Puiu m-a uimit, în urma unei discuţii despre artiştii parizieni, declarând că şi Cibinul poate devani Sena. M-am blocat şi am fost total fermecat de gând. Avea dreptate, doar că în zona Cibinului mai trebuie pusă la punct şi finisată aplecarea oamenilor spre artă.

"Cromatic nu e mare diferenţă, iar natura noastră e uşor occidentală. Eu m-am obişnuit să privesc cu un ochi dincolo de Cibin, spre Sena", zicea Puiu.

Galbenul de Tarcea

Pe vremea când era elev la liceul de artă din Sibiu se spune că toţi colegii din clasa lui pictau cu pensule mici, doar el singur folosindu-se îndrăzneţ de o pensulă mare.

Pictura a fost visul vieţii lui. Împlinirea acestui vis se datorază şi maestrului său Marcel Bunea, de care vorbeşte întotdeauna cu respect.

Pictura lui Puiu Tarcea a fost la început semifigurativă. În timp, căutându-şi expresia libertăţii, şi asumându-şi-o, a devenit abstractă, abundând de sugestii, semne şi semnificaţii, într-o tuşă spontană şi o vervă emoţională cu care privitorul nu are cum să nu se împrietenească rapid.

Pânzele lui sunt absolut originale. De altfel, când se vorbeşte de Puiu, se vorbeşte inevitabil şi despre "galbenul de Tarcea". Fiecare pictor are o culoare dragă. Lui Puiu galbenul îi este cea mai apropiată de sufletului şi din acest motiv în tablourile sale emoţiile crative sunt dezvoltate în armonii şi tonuri de galben.

Îndrăgostit de viaţă, împăcat cu boala

Puiu Tarcea e pensionat din anul 1992 din cauză de boală. Psihoza discordantă de care suferă îi aduce oscilaţii de nelinişte. În perioadele de criză, puterea lui de concentrare scade şi cu greu poate picta. Atunci se refugiază printre cărţi. Îl admiră foarte mult pe Andrei Pleşu şi cartea lui "Despre îngeri" i-a fost o binecuvântare.

În legătură cu stările sale, oamenii au atitudini diferite, de la jignire până la respect, trecând prin indiferenţă.

Puiu Tarcea e un optimist şi ia lucrurile ca atare. Deşi are o pensie de doar 160 de lei grei, din care trebuie să-şi cumpere şi medicamente şi vopsele, nu se sperie.

"Mă agăţ de fiecare situaţie favorabilă. În viaţă nu trebuie să pierzi nimic din ce se întâmplă cu tine sau cu cei din jur. E grozavă viaţa, o iubesc. Am ajuns în faza în care îmi conştientizez afecţiunea şi nu mă mai sperie. M-am împrietenit cu ea. Am zile când dimineaţa pot să răstorn Făgăraşul şi seara sunt frânt, dar nu disper. Încerc să supravieţuiesc în condiţiile în care mi-e clar că sunt şi psihoze mai grele deacât a mea. Van Gogh a vândut un singur tablou, în timp ce eu am reuşit să vând cu mult mai mult decât unul singur. Deci, nu stau deloc rău", mi-a spus zâmbind pictorul.

La despărţire mi-a spus că mă invită în toamnă la Bucureşti, unde va avea o expoziţie personală în sediul unei bănci (n-a vrut să-mi spună numele) şi, dacă îmi găsesc timp, n-ar strica să fiu de faţă şi la expoziţia retrospectivă pe care o pregăteşte pentru Sibiu. Fireşte, Puiu, voi fi acolo!

Valeriu Tarcea - palmares expoziţional

Pictorul este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Sibiu

Premii:
1995 - Premiul pentru pictură acordat de Galeria Apollo, Bucureşti
2003 - Premiul Special al UAP din România, filiala Sibiu

Expoziţii personale:
1977 - Casa de Cultură a Tineretului, Sibiu
1990 - Galeria Sirius, Sibiu
1992 - Biblioteaca Franceză, Sibiu
1993 - Galeria Atelier, Sibiu
1995, 1997, 1999 - Galeria Arta, Sibiu
1999 - sediul Petrom, Sibiu
2000 - Heidelberg, Germania

Saloane UAP Judeţene:
1982 - 2005, Sibiu

Expoziţii Municipale:
1985, 1986, 1987 - Muzeul de Artă, Bucureşti

Expoziţii colective:
Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Arad, Bacău, Galaţi, Craiova, Baia-Mare

Expoziţii republicane:
1984, 1985 - Sala Dalles, Bucureşti
1988, 1991, 1993 - Teatrul Naţional, Bucureşti
1995 - Galeria Apollo, Bucureşti
1996 - Casa Latină, Bucureşti
1997 - Sala Parlamentului României, Bucureşti

Lucrări în galerii publice şi particulare:
America, Franţa, Germania, Japonia, Romania, Austria, Italia