RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva SIBIANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului SIBIANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 



 
Caută:     
DETECTORUL DE ADEVĂR
CREIERELE PE CÂNTAR

03 Aprilie 2006
Click pentru a mari

Psihologul irlandez Richard Lynn susține că românii sunt mai proști decât majoritatea europenilor, că femeile sunt mai puțin inteligente decât bărbații și că negrii sunt mai puțin bazați intelectual decât albii. În principiu, pentru că toți au creierul mai mic.

Topul care îi plasează pe români în coada listei cu cei mai inteligenți europeni a iscat un val de controverse. Șansa să demonstrăm că studiul cercetătorului irlandez este eronat vine în luna mai, când românii pot da examen pentru înscrierea în Mensa. Mensa este unul dintre cele mai selecte cluburi ale inteligenților din lume și în prezent numără doar câteva zeci de români.

"Românul e sărac, dar deștept!". Ne-am hrănit de când ne știm cu vorba aceasta și dovezile au curs mereu în favoarea proverbialei noastre inteligențe: chiar și străinii se înghesuie să pună mâna pe "creierele" tinerilor noștri. Elevii români se întorc medaliați de la olimpiadele internaționale, iar băncile facultăților se umplu de la un an la altul cu tot mai mulți studenți.

Săptămâna trecută, însă, un reputat și controversat profesor irlandez a ținut să ne contrazică.

Click pentru a mari

Mai proști decât credeam

Savantul Richard Lynn (foto), expert în psihologia diferențială și perseverent enunțător de concluzii pe seama inteligenței umane, a scos pe piață un top al inteligenței europenilor, în care românii s-au regăsit pe unul din ultimele locuri.

Potrivit aceluiași profesor, citat de cotidianul britanic The Times, deștepții Europei ar fi germanii și olandezii, iar pe locurile rezervate celor mai proști s-au regăsit, alături de noi, vecinii bulgari, francezii, turcii și sârbii.

Dar cum a ajuns Lynn la aceste concluzii? Le-a aplicat teste de inteligență tuturor europenilor și apoi a comparat rezultatele? Nicidecum. Metodologia sa a constat în compilarea rezultatelor unor studii efectuate de-a lungul anilor de diverși alți psihologi. Concluziile au fost, mai apoi, combinate cu convingerile sale despre legătura dintre volumul de materie cenușie și coeficientul de inteligență, pe formula: cu cât ai mai mult creier, cu atât ești mai deștept. Iar cum măsurătorile au dovedit că acolo unde temperaturile sunt scăzute, oamenii au creiere mai voluminoase, rezultatul i-a scos pe nordici deștepții continentului, iar pe sudici, ceva mai puțin înzestrați la acest capitol. Profesorul a mai ținut cont în studiul său și de dieta europenilor, inteligența crescând, în opinia sa, odată cu cantitatea de carne consumată.

Rezultate după ureche

Nu este prima dată când profesorul irlandez lansează concluzii legate de inteligența națiunilor. În 2002, acesta a publicat o altă lucarare în care susținea sus și tare că IQ-ul oamenilor depinde în mare măsură și de Produsul Intern Brut (PIB) din țara în care trăiesc.

Topul întocmit de Lynn în urmă cu patru ani cuprindea 185 de state, cei mai deștepți pământeni fiind, în opinia sa, japonezii, chinezii și coreeni, urmați de europeni.

Comparând, însă, rezultatele obținute de profesorul irlandez în studiul de atunci cu cele publicate zilele trecute nu putem decât să remarcăm diferențe semnificative. Germanii și olandezii, spre exemplu, s-au "deșteptat" în numai patru ani cu cinci puncte, ajungând de la un scor mediu la testele IQ de la 102, la 107. Polonezii au "câștigat" cel mai mult în inteligență, sărind de la 99, la 106. De partea cealaltă, în doar patru ani, francezii și sârbii s-au "prostit" cu patru puncte pe scala IQ-ului.

Click pentru a mari

Românii sunt printre cei mai puțin inteligenți europeni. Concluzia, exprimată public săptămâna trecută de un profesor irlandez, ne-a lovit pe toți ca un trăsnet.

Mai degrabă neștiințific

În studiul din 2002, mai puțin de 80 de țări au fost etichetate cu un anumit IQ mediu pe baza unor teste efectuate de-a lungul anilor de psihologi. În cazul restului națiunilor, formula de calcul a coeficientului de inteligență s-a redus la media aritmetică dintre IQ-ul deținut de vecini. Așa se face că, în viziunea profesorului, chillienii au o inteligență medie de 93 doar pentru că vecinii lor, argentinieni și peruani, au IQ-uri de 96 și 90.

Românii sunt printre puținii europeni al căror IQ mediu a rămas neschimbat din 2002 încoace: 94. Iar după logica irlandezului, am putea și noi concluziona, de exemplu, că bănățenii trebuie să fie ceva mai deștepți decât restul românilor, pentru că sunt mai aproape de unguri, cotați cu 98 de puncte în clasamentul inteligenței. Moldovenii, la rândul lor, e posibil să fi împrumutat un pic din deșteptăciunea rușilor, notați de Lynn cu 96 de puncte. Mai rău ca ei stau, se pare, muntenii și oltenii, iar asta pentru că bulgarii nu sunt mai deștepți decât noi.

Rasist și sexist

Studiile publicate de Richard Lynn până acum i-au atras acestuia etichete dintre cele mai rușinoase. Rasist pentru că tot încearcă să demonstreze că albii sunt cu mult mai inteligenți decât negrii și se declară adept al eugeniei - filosofie agreată și de naziști, care susține că oamenii și rasele "incapabile genetic" ar trebui să dispară, pentru că nu conduc la progresul "genetic" al umanității. Sexist pentru că anul trecut a concluzionat că femeile sunt mai puțin inteligente decât bărbații, doar pentru că au creierul mai mic.

Concluziile profesorului irlandez au fost puse sub semnul întrebării de mulți psihologi recunoscuți pe plan mondial, în principal din cauza metodologiei folosite de acesta și considerată slab fundamentată științific.

Click pentru a mari

Dubiile inteligenților

Ce părere au "deștepții" cu patalama de la noi despre diagnosticul pus pe creierul românilor de profesorul irlandez? I-am căutat pentru aceasta pe membrii filialei din România a Mensa, asociație internațională care grupează oamenii cu cel mai ridicat IQ din lume.

La nivel mondial, Mensa are peste 100.000 de membri, dar în România abia dacă mai figurează pe liste 30 de inteligenți. Motivul este simplu: deși prin anii '90 au fost și peste 300 de români în "club", marea majoritate au părăsit țara pentru joburi mult mai bine plătite în străinătate.

Migrația "creierelor" românești bine echipate cu IQ este, de altfel, și "scuza" pe care unul dintre membrii Mensa România o găsește faptului că țara noastră ocupă un loc codaș în topul european. "În ultimii 16 ani, o dată cu migrația românilor inteligenți și bine pregătiți, s-au <<exportat>> fără voia noastră și <<genele bune>>, capabile să conducă la nașterea de copii înzestrați cu IQ ridicat", susține arădeanul Călin Supială, de profesie medic ginecolog.

Continuând raționamentul, nu este de mirare că Germania, "magnet" pentru mulți străini dotați cu inteligență, stă așa comod în capul listei. Dar cum se explică, atunci, că Polonia, mare exportatoare de forță de muncă în spațiul european, ocupă locul 3? Să fi ales drumul străinătății doar muncitorii, în vreme ce "creierele" au rămas fidele națiunii?

Alt membru Mensa, altă părere: studiul irlandezului nu e reprezentativ. "Românii nu sunt proști, asta e clar. Nu cred că merită să figureze pe unul dintre ultimele locuri ale acestui top, ci ceva mai sus. După părerea mea, evaluările au fost făcute fără fundament, mai ales că nu am auzit până acum ca în România să se fi făcut teste de inteligență în masă, cum se obișnuiește în multe state din Occident", explică Claudiu Perșoiu (foto), un tânăr membru din Mensa.

Mihai Chitea, un alt mensan din București, dă crezare studiului lui Lynn, și argumentează: "Calitatea societății românești nu este favorabilă dezvoltării inteligenței maselor datorită lipsei resurselor financiare (în principal), care a creat un efect de junglă, mutând atenția fiecăruia spre cum să fure mai mult, nu cum să fie mai deștept".

Promovabilitate record

Potrivit aprecierilor experților, doar 2% dintre pământeni au un IQ de peste 132, cât este necesar pentru a intra în rândurile Mensa. Dacă ar fi să ne luăm după acest aspect, în filiala românească a asociației ar trebui să se înghesuie peste 400.000 de persoane. Dar nu se întâmplă așa, spun membrii, pentru că românii nu au auzit de Mensa și nu vin la testările anuale, desfășurate de obicei la București.

"Majoritatea membrilor sunt bucureșteni, e mult mai comod pentru ei să ajungă la testări. În Mensa sunt reprezentate, însă, și județele Cluj, Timiș, Alba și Bistrița-Năsăud", spune Claudiu Perșoiu. Anul acesta este o bună oportunitate pentru inteligenții sibieni să contrazică studiul irlandezului și să dovedească că 132 nu este deloc un scor de neatins la testele IQ.

Chiar dacă are una dintre cele mai slabe reprezentări numerice dintre toate cele 100 de state cu filiale Mensa, România deține însă un record: cel mai ridicat procent de promovabilitate la testări, de 67%. Astfel, dacă în afară reușește să treacă de scorul de 132 la testele IQ, în medie, unul din trei înscriși, în România, doi din trei candidați obțin punctajul necesar pentru a deveni "mensan".

Click pentru a mari

Americanul David DeAngelo, unul dintre cei mai apreciați consilieri pe tema relațiilor sentimentale din lume, spune că bărbații foarte inteligenți nu au deloc succes la femei. Dacă reciproca ar fi adevărată, atunci românii au toate șansele să frângă inimile europencelor.

Inteligenți, la apel!

Șansa să crească numărul românilor din Mensa, respectiv numărul inteligenților cu patalama din România, vine o singură dată pe an. În 2006, cei care simt că au în cap ceva mai mult decât 98% dintre colegi, vecini sau rude, sunt așteptați la testare în luna mai. Concursul de admitere constă într-un test de inteligență, iar biletul de intrare costă 25 de lei noi. Testările vor avea loc în 6 mai, în București, iar înscrierile se mai pot face până în 27 aprilie.

Cât de mult îl ajută pe un pământean în viața de zi cu zi să aibă un IQ peste medie, nu s-au dumirit încă nici psihologii. Cei care obțin, însă, scoruri mari la testele de inteligență spun că au mai mare încredere în ei și încep să-și pună mai mult la muncă creierul. Iar unde n-ai habar ce-ți poate creierul, vai de picioare!. Exemplul cel mai viu al acestei zicale este cel al unui circar sud-american, care a descoperit spre bătrânețe că deține cel mai ridicat coeficient de inteligență măsurat prin teste standard din lume. Evident, nu i-a mai folosit la aproape nimic.

Click pentru a mari

Un miner genial

Prin Mensa România au trecut, din 1992 încoace, aproape 350 de români cu un IQ mult peste medie. Cel mai mare rezultat la teste nu l-a obținut, însă, vreun medic, informatician ori fizician cu o carieră solidă în spate, ci un miner.

Organizația Mensa s-a născut în 1946 în Marea Britanie, la inițiativa comună a unui student englez și a unui avocat australian. Acum numără peste 100.000 de membri în 100 de state. România se află pe penultimul loc în clasamentul în funcție de membri - 30, înaintea Egiptului. Prin comparație cu noi, Bulgaria numără 800 de mensani, iar Cehia 2.000.

Filiala din România a Mensa este condusă de Daniel Șerbănică, profesor universitar în cadrul Academiei de Științe Economice București.


Top IQ în Europa

1. Germania 107
2. Olanda 107
3. Polonia 106
4. Suedia 104
5. Italia 102
6. Austria 101
7. Elveția 101
8. Marea Britanie 100
9. Norvegia 100
10. Belgia 99
11. Danemarca 99
12. Finlanda 99
13. Cehia 98
14. Ungaria 98
15. Spania 98
16. Irlanda 97
17. Rusia 96
18. Grecia 95
19. Franța 94
20. Bulgaria 94
21. România 94
22. Turcia 90
23. Serbia Muntenegru 89


Cluburile deștepților

Mensa nu este singura organizație din lume unde intrarea se face doar pe baza creierului echipat cu un IQ ridicat. Astfel de societăți s-au tot dezvoltat de-a lungul secolului trecut, unele dintre ele fiind extrem de pretențioase cu alegerea membrilor. Este cazul asociației Giga Society, care impune la selecție un IQ minim de 196. În prezent, în Giga sunt înscrise șase persoane: doi americani, un englez, un suedez, un grec și un german.

O altă societate comparabilă cu Mensa, dar de șase sute de ori mai selectivă în alegerea membrilor este Prometheus. Biletul de intrare în Prometheus este un IQ de peste 164.

Dacă mensani pot deveni numai 2% dintre pământeni, în organizația Intertel au șanse să ajungă și mai puțini, respectiv 1%. Înființată în 1966, asociația a avut până acum 1.700 de membri.

Acest articol a fost văzut de 6836 ori.

*
70 puncte din 19 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Catalina SLUJITORU

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia