Când intru în sala de spectacole, mă aștept ca totul să se schimbe, lumea toată vreau să o ia razna și sunt pregătit să dau iama, mental, în tot ce în general e trecut la capitolul "asta nu se cuvine".
Cu astfel de gânduri m-am dus la "Die Kurve" (Curba), cel mai nou spectacol al secției germane a Teatrului Național "Radu Stanca". Eram curios să văd cum arată un spectacol construit pe un text celebru al marelui dramaturg german Dorst Tankred (80 de ani) despre care se spune că este conectat permanent la prezent.
Erau odată doi frați...
...Rudolf și Anton. Primul n-are astâmpăr și trebuie să meșterească tot timpul ceva, iar al doilea e obsedat de discursuri. Lumea lor e terminalul dramatic al unui drum de munte nesemnalizat. Acolo, din când în când, șoferi neatenți se prăbușesc în prăpastie împreună cu mașinile lor. Cei doi, un soi de ciocli moderni, trăiesc din aceste accidente. Paradoxal, unul dintre ei, cu acceptul celuilalt, trimite nu mai puțin de 24 de petiții la Ministerul drumurilor publice, explicând situația. Soarta face ca tocmai agentul ministerial desemnat a se ocupa cu problema devine victimă a curbei respective. Numai că nu moare, ci este omorât, pentru că orice schimbare e deranjantă.
Blajinul sadic
Am avut senzația că acest text, care are o vechime de 46 de ani, a fost scris cu o săptămână în urmă. Regizorul a avut tăria și curajul de a lăsa actorii să-și desăvârșească partiturile fără să le încarce carnețelele de bal cu simboluri și parasimboluri inutile.
Anton, fratele cel pios, jucat cu mare finețe și dozare expresivă de Franz Kattesch, are o obsesie: finisarea prelegerilor rostite la căpătâiul decedaților în accidente. Speranța de perfecțiune merge până acolo încât se folosește, pe lângă un reportofon, întreaga recuzită pe care slujbele de înmormântare o solicită.
"Personajul meu e un melanj între a face gesturi de caritate și a ucide.
Vrea să fie el, dar nu poate... îl acaparează viața de zi cu zi și crede că se spală de păcate dacă face câte o ceremonie de îngropare. Până la urmă rămâne doar un criminal.", spune actorul Franz Kattesch.
"Plin de România"
Rudolf, un soi de Minitehnicus, fratele meșteșugar, e jucat de Roger Pârvu cu o simplitate demnă de invidiat. Acesta își conduce personajul cu mare abilitate, făcând din repararea mașinilor căzute în prăpastie un modus vivendi cât se poate de credibil.
Frapant este că textul pare a fi inspirat din realitatea românească imediată. Drumurile nu sunt semnalizate pentru că cineva a subtilizat marcajele. Trăiască hoția, mai ales dacă asta ajută unui trai mai simplu! În ajutorul acestei senzații de "ca acasă" vine și parteneriatul scenic corect echilbrat dintre cei doi frați, comportamentul dual al fiecăruia dintre ei aducând aminte de inocența hoțului românesc. "E plin de România! Lipsește doar paradoxul românesc. În rest e ca acasă: niște indivizi care sunt de acord că ceva trebuie schimbat. Dar dacă schimbarea se produce... din ce s-ar mai putea trăi?", se întreabă actorul Roger Pârvu.
Noul val
Alături de cei doi apare o figură nouă pe scenă: Axel Moustache, un bucureștean de 24 de ani. Tânărul actor, care și-a făcut ucenicia în trupa lui Dan Puric, trece cu brio proba de foc a debutului în teatrul sibian, fiind, în rolul agentului ministerial, o binevenită și necesară pată de culoare echilibrantă. Cât despre promisiunile de reparație și amenajare a drumului periculos, pe care diplomatul le face, ele sunt teribil de asemănătoare cu bombasticile perle ale politicienilor mioritici din noul val și seamănă ca picăturile de apă între ele cu demagogiile politrucilor din orice val mai vechi.
Pot spune că am văzut un spectacol cinstit, curat și încântător și m-am simțit ca acasă.
Despre regizor
Regizorul Paul Baiersdorf, născut în 15.02.1969, la Cluj-Napoca, s-a stabilit în Germania, în 1983. A studiat matematica, filosofia, germanistica, anglistica, americanistica, istoria Asiei de Sud, sinologia, filologia clasică, istoria științelor fixe.
Și-a câștigat existența fiind pe rând îngrijitor într-o instituție pentru bolnavi psihici, paznic de noapte, educator, performer, iar ca regizor, asistent de regie dramaturg, traducător sau actor, pașii l-au purtat în Dusseldorf, Koln, Hannover, Berlin, București, Thessalonik, Krakovia, Italia, Danemarca și Sibiu
Die Kurve/Curba, de Tankred Dorst
Distribuția:
Rudolf - Roger Pârvu
Anton - Franz Kattesch
Kriegbaum - Axel Moustache
Muzica: Andrei Marcovici (Filarmonica Sibiu)
Scenografia: Alin Gavrilă
Regia: Paul Baiersdorf