RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva SIBIANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului SIBIANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 



 
Caută:     
TIME OUT
DESERTUL MELOMANILOR

20 Iunie 2005
Click pentru a mari
Dirijorul Horea Andreescu și violonista Rusandra Panfili, joia trecută, la Sala Thalia
FOTO: MARIA LAZĂR-POP

* La ultimul concert al stagiunii 2004-2005 al Filarmonicii sibiene, proaspăt renovata Sală Thalia a fost plină ochi * Filarmonica din Sibiu are acum drumul deschis spre a reintra cu fruntea sus în "concertul" european

Filarmonica sibiană a avut una dintre cele mai bune stagiuni ale sale. Printre realizări se numără organizarea a două spectacole de operă, trei concerte în primă audiție și o microstagiune la Mediaș.

Restaurarea Sălii Thalia a fost un mare succes, crescând numărul de spectatori și făcându-se remarcabile vânzări de bilete. Clădirea e arătoasă și primitoare, dar cel mai important lucru e că posedă o sală cu o acustică de invidiat.

După ce, ani de zile, orchestra sibiană și-a ținut concertele la Casa Armatei și la Teatrul "Radu Stanca", în săli nu tocmai potrivite pentru audiții muzicale, în toamna anului trecut a avut marea bucurie să intre în casă nouă.

Acustica acestei săli, proporția bună, cât și spațiul generos, permit abordarea unor concerte grele și atacarea unui repertoriu care poate merge până la extreme.

Există deja demarat un proiect de anvergură pentru recuperarea și punerea în circulație a manuscriselor știmelor compozitorilor transilvani ai veacurilor trecute, rătăcite prin biblioteci sau prin arhivele bisericilor. Ideea este de a revigora autenticitatea acestor locuri, de a pune specificul local în dialog cu muzica universală și de a intra cu aceste creații în circuitul internațional, fiind știut că asta atrage foarte mult public meloman.

Dirijorul Horia Andreescu

Concertul extraordinar de închidere a stagiunii 2004-2005 a Filarmonicii sibiene din 16 iunie, având în program creații ale compozitorilor Andreas Schenker, Camille Saint-Saens, Maurice Ravel și Gustav Mahler, l-a avut la pupitru pe dirijorul Horia Andreescu.

Maestrul este dirijorul șef al Formațiilor Muzicale Radio, dirijor colaborator permanent al Filarmonicii "George Enescu" și fondator al Orchestrei de Cameră "Virtuozii din București".

A colaborat și continuă să colaboreze cu orchestre din lume. Printre acestea se numără Gewandhaus Leipzig, Staatskapelle Berlin, Orchestra Simfonică din Viena, Orchestra BBC Scoția, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestrele Radio din Leipzig, Viena, Hamburg, Madrid, Copenhaga, Rejkjavik, Katovice, Ljubliana etc.

Horia Andreescu a dirijat operă și balet, a semnat mii de minute de înregistrări la diferite radiodifuziuni, precum și peste 60 de titluri de albume LP și CD, dintre care 13 cu orchestre din străinătate. A primit numeroase premii naționale și internaționale, printre care Premiul UNESCO, România, în 2003.

Sub bagheta sa, orchestra sibiană a făcut minuni, spre deliciul spectatorilor.

Solista Rusandra Panfili

O adolescentă de doar 16 ani a fost surpriza concertului.

Datorită talentului său, Rusandra Panfili a devenit în 2000 cel mai tânăr învățăcel al Conservatorului din Viena, în prezent fiind studentă a Universității de Muzică, la clasa profesorului Christian Altenburger.

Calitățile înnăscute i-au adus două burse, una de la Fundația "Herbert von Karajan", în 2003, și cealaltă oferită de "Yamaha international", în 2004.

A câștigat numeroase premii naționale și internaționale și e cotată printre cele mai de valoare violoniste ale momentului.

Acest articol a fost văzut de 893 ori.

*
61 puncte din 13 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Catalin NEGHINA

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia