Îi invidiez pe toţi cei care pot face grevă. Mi se pare o chestie de mare curaj şi nu în ultimul rând de şansă. În domeniile pe unde m-am băgat eu nu se poate face grevă. Mai bine zis statutul mi-e atât de fragil, încât nu-mi permite, că oricum nu mă bagă nimeni în seamă, că sunt (fireşte!) de umplutură şi de distracţie (desigur!), de (cum altfel?) "opţional". Exact ăsta e cuvântul: "OPŢIONAL"!

Toată lumea poate face grevă, dar noi ăştia de la "opţional" suntem privaţi de astfel de bucurie. Suntem, ca în piesa asta nouă de la "Radu Stanca", nişte bucăţi de plastilină, pe care n-are nimeni timp să le bage în seamă. Viaţa merge înainte, cu ele sau fără ele. Suntem sortiţi nebăgării în seamă. Drumul spre celebritate fără greve! Asta e şansa noastră.

Pe undeva nici nu e aşa de rău, pentru că aflat în astfel de postură, te poţi dumiri cel mai bine în ce stadiu de civilizaţie sunt cei care mişună cu pancarte pe lângă tine şi-ţi îmbârligă programul.

Pe de altă parte, mă gândesc că totuşi pe fondul deja creat s-ar putea specula uşor în favoarea Sibiului, mai ales că peste un an, lună şi zece zile urbea va deveni Capitală Culturală Europeană. Printr-o grevă a "opţionalilor" ar putea creşte cota cultural-artistică a oraşului şi poate că mai obţinem titulatura pentru încă un an sau chiar doi, dacă ne bagă cineva în seamă...

Zilele trecute un prieten de-al meu, poet, a nimerit în Bucureşti taman în ziua când s-a declanşat greva îngrijitorilor de la Trenul-Galben-Fără-Cai. În mod normal şi-ar fi terminat treaba în trei ore, după care s-ar fi întors în Sibiu, dar pentru că nu ştia traseul decât cu metroul, omul s-a cam încurcat. S-a zăpăcit aşa de tare încât s-a rătăcit, după care a trebuit să apeleze la bunătatea taximetriştilor care l-au cam uşurat la pungă. Cert e că, în îmbulzeală, şuţii l-au lăsat fără telefonul mobil şi fără mapa în care avea, pe lângă agendă, manuscrisul unei cărţi pe care un editor bucureştean o aştepta. În fine, cert e că omul a rătăcit două zile prin Capitală până când, în cele din urmă, a găsit un cunoscut care l-a împrumutat cu bani pentru biletul de întoarcere.

Întrebarea lui, proaspăt întors la Sibiu, obosit, nedumerit, fără bani şi fără manuscris, îmi sună şi acum clar în urechi: "Noi poeţii nu punem de-o grevă? Poate-i buimăcim, măcar un pic, cu rimele!