Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, nu e iubit de autoritățile românești. Nici de astea de-acum, nici de cele ce-au fost și probabil nici de cele ce vor veni.
În aceeași situație se mai află, printre altele, sănătatea, învățământul, cultura și agricultura. Pentru simplificare o să le numim la pachet: SÎCA.
Din păcate SÎCA nu poate emigra, nu poate cere azil politic și nici cetățenie străină nu îi dă nimeni. (Poate că totuși s-ar găsi cine să îi dea numai cetățenie)
Yoghinul e acuzat de activități sexuale intense, dar nimeni nu își face griji că SÎCA e violată cu sălbăticie toată ziulica, lăsată să moară de foame, să îndure frig și ceață, să saliveze uitându-se la vitrine ticsite cu bunătăți, ca fetița cu chibrituri a lui Andersen, bașca e gata să facă trotuarul în întâmpinarea oricărui UE-ist dispus să investească ceva în ea.
M-am tot gândit ce s-ar putea face ca SÎCA să nu mai aibă probleme, să ducă și ea o viață cât de cât normală. M-am învârtit, m-am sucit în toate felurile, am sudat țigarete ucrainiene (de contrabandă), am turnat pe gâtlej coniace grecești false, am mâncat galinacee americane neatinse de gripă, am nădușit în tricouri chinezești ieftine, mi-am stricat ochii holbându-mă în monitoare de computere taiwaneze, mi-am paradit încălțările prin gropile orașului înfrățit cu 17 nații, mi-am rupt dinții în gutui turcești, mi-am umflat roțile bicicletei cu pompă moldavă, am conversat la un handy japonez și, în cele din urmă, când îmi pierdusem orice brumă de speranță, într-un anicariat am găsit o carte care mi-a adus ideea salvatoare.
Cartea cu pricina nu are decât 80 de pagini, e semnată Gregorian Bivolaru și poartă titlul: "Cromoterapia - sănătate și armonie lăuntrică cu ajutorul culorilor".
Planul e în trei puncte:
1. Se face legătura între Guru și SÎCA (de preferință în Olanda sau Suedia).
2. Sub stricta supraveghere a lui Guru, SÎCA va intra într-un program intensiv de cromoterapie. Cromoterapia, adică terapia prin culori, metodă total naturală, este capabilă să vindece boli, să salveze vieți și minți rătăcite, să reechilibreze, să liniștească, să aducă pace și armonie.
3. SÎCA va participa și la ședințele Yoga.
Rezultatul e în două puncte:
1. SÎCA emigrează.
2. SÎCA se întoarce acasă liniștită, potolită, călită, răbdătoare și înfloritoare.
În ambele cazuri autoritățile au numai și numai de câștigat.