VOTEAZĂ FRUMOASELE SIBIULUI
IULIA, NATURALĂ

22 Mai 2006
Click pentru a mari

Dimensiuni:
92-63-92
55 kg,
1.72m
19 ani

S-a născut în Republica Moldova în localitatea Cărpineni, de lângă Chișinău. A fost tot timpul foarte liberă, aproape de natură. Acesta este motivul pentru care a și ales să urmeze cursurile unei Facultăți de Agromontanologie, dorindu-și să studieze mediul înconjurător. "Deși locuiesc de un an și jumătate în Sibiu, alături de sora mea, gândul mi-a rămas tot acasă. Îmi vine uneori, când e frumos afară, să dau o fugă de 600 de kilometri până în Moldova", ne mărturisește tânăra zâmbind.

Iuliana Cărpineanu este studentă în anul I a Facultății de Științe Agricole din Sibiu, unde a fost aleasă anul trecut, la bal, cea mai frumoasă boboacă. "În timpul Balului, la un moment dat, coborâsem de pe scenă când o colegă mi-a spus că trebuie să urc iar pentru că se strigă numele meu. M-a luat prin surprindere", declară ea. De fapt, Iulia nu este la primul său concurs de frumusețe, ea participând și în timpul liceului la câteva competiții de gen. Despre viața sa în Sibiu, tânăra basarabeancă spune că este foarte agitată, dar frumoasă, pentru că a reușit să își facă o mulțime de prieteni. "Mi-a fost greu la început să mă obișnuiesc să fiu atât de departe de casă. Oricum, la capitolul distracție stau bine", ne mărturisește studenta.

Click pentru a mari

"Cred că în viață cel mai important este să poți evada din când în când și să te regăsești în mijlocul naturii" - Iulia Cărpineanu

Făt-Frumos

Trebuie să fie cu orice preț, mai în vârstă decât ea. "Îmi plac bărbații maturi care știu ce vor. Aspectul fizic al partenerului meu nu e foarte de important, atâta timp cât știe să mă respecte", declară Iulia.

Materii de nota 10

Biologie
Limba franceză

Model de urmat

Sunt două în viața Iuliei - sora și mama ei pe care le apreciază foarte mult pentru felul în care au știut să ia tot ce-i mai bun de la viață.

Click pentru a mari

De agățat

Consideră că cel care ar vrea să o abordeze trebuie în primul rând să îi vorbească frumos și din inimă.

Note muzicale

"Ascult orice fel de muzică, dar îl prefer pe Pavel Stratan", declară Iulia.

Calități

visătoare
veselă
generoasă
prietenoasă

Defecte

emotivă
cheltuitoare
naivă