RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva SIBIANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului SIBIANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 



 
Caută:     
ACTUALITATE LOCALA
KLEMENS A IZBUCNIT ÎN PLÂNS

26 Septembrie 2007
Click pentru a mari

Inspectorul școlar general Christine Manta Klemens (foto) a fost, din nou, certată de superiori și a ieșit din sala de ședințe cu ochii în lacrimi.

După ce, la sfârșitul lunii august, Klemens a fost luată "la ochi" de premierul Călin Popescu Tăriceanu din cauza situației foarte proaste a cheltuirii fondurilor alocate școlilor sibiene, miercuri a fost rândul prefectului Ion Ariton s-o apostrofeze pe șefa Inspectoratului Școlar.

Click pentru a mari

Școlile stau nerenovate, iar banii de la Guvern, necheltuiți

S-a disculpat

După ce și-a atras criticile premierului Călin Popescu Tăriceanu și ale ministrului Educației, Cristian Adomniței, Klemens a mai primit o bilă neagră și din partea prefectului și a subprefectului de Sibiu. Chemată la raport, Klemens a precizat că procentul de cheltuire a banilor pentru școli, până la sfârșitul lunii august, a fost de 6,5% din sumele alocate. Inspectorul a ținut să disculpe instituția pe care o conduce, spunând că, de fapt, vina nu o poartă IȘJ. "Problemele nu sunt, de fapt, ale noastre. Hotărârile de guvern prin care se alocau banii au venit la Consiliul Local. Rolul Inspectoratului nu este unul activ. Nu putem determina ce se întâmplă cu banii, prin noi (n.r. - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu) doar se derulează", a afirmat Christine Manta-Klemens.

Click pentru a mari

Klemens a fost admonestată în plin Colegiu Prefectural

Directorul Direcției de Finanțe Sibiu, Grigore Popescu, a completat-o pe Klemens și a prezentat situația la zi a cheltuielilor, precizând că până acum a fost cheltuit un procent de 17% din sumele alocate.

"Nu am văzut implicare"

Inspectorul general a pus procentul redus al banilor cheltuiți pe seama faptului că procedura este greoaie, dar și pe lipsa constructorilor.

Subprefectul Marin Crăciun a fost de altă părere, considerând că atât primarii, cât și Inspectoratul Școlar au trebuit împinși de la spate. "Până n-a existat o presiune asupra Inspectoratului Școlar și a primarilor, nu s-a realizat nimic. Inspectoratul trebuie să se implice direct, să vorbească cu primarii. Am întâlnit primari care nu știau ce fonduri au primit. Dacă mergem pe ideea că procedura este greoaie, nu facem nimic. Nu am văzut implicare și inițiativă. Cred că județul Sibiu merită mai mult", a precizat subprefectul.

Click pentru a mari

Klemens a dorit să facă o completare la raportul prezentat, însă prefectul Ariton (foto) nu a fost de acord. "Lăsați, nu mai faceți nicio completare! Nu mai vreau să discut. Important este să cheltuim sumele. Până la sfârșitul anului vom cheltui peste 90 la sută din sume, așa cum am promis", a conchis Ion Ariton.

Christine Klemens a fost vizibil afectată de remarcile prefectului și ale subprefectului. În timpul ședinței, Klemens a început să plângă discret, iar la sfârșitul ședinței a ieșit izbucnind în plâns.

Acest articol a fost văzut de 521 ori.

*
Nici un vot.

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Andreea RAU

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia