de Roxana DAVID

* Strămoşii noştri îşi tratau durerile de dinţi cu tot felul de leacuri băbeşti * Extracţia unei măsele te putea băga în mormânt

Fiecare dintre noi a trecut măcar o dată în viaţă prin chinurile durerilor de dinţi. Algocalmine, ţuică, stat în cap, încă o pastilă, nimic nu ajută. Şi a doua zi, inevitabil, ajungi la stomatolog, iar în câteva zeci de minute durerea trece ca prin minune. În antichitate şi în Evul Mediu însă, lucrurile nu stăteau deloc aşa. Metodele antice de tratare a unui dinte stricat nu dădeau rezultate decât pe moment, iar măselele stricate nu se scoteau nici în ruptul capului. De ce? SIBIANUL a aflat!

Viermele de dinte

Cea mai veche explicaţie pentru durerile de dinţi a fost dată în Mesopotamia (1500 I.C.): "viermele de dinte". Despre aceste "vierme" există mărturii la British Museum, unde pe o tăbliţă din Ninevah, este desenat acesta alături de "reţeta" ce înlătura durerea. De asemenea părerea că "viermele de dinte" provoacă durerile dentare era susţinută şi de chinezii antici. Conceptul "viermelui de dinte" a fost susţinut timp câteva secole bune de către civilizaţia vestică până la părintele stomatologiei moderne, Pierre Fauchard care în 1728 a dat o explicaţie simplă, dar ştiinţifică durerilor de dinţi: cariile.

Rugăciuni pentru carii

Egiptenii foloseau mixturi de plante şi substanţe minerale, asociate cu incantaţii şi rugăciuni. Aceste metode au persistat timp de mai multe secole, pentru două motive: operaţiile de dinţi erau extrem de dificile şi aveau o rată de succes scăzută iar în caz de extracţie puteau apărea complicaţii care cauzau chiar moartea pacientului. În al doilea rând durerile de dinţi sunt caracterizate de perioade în care dispar spontan, lucru care era pus pe seama Divinităţii. Pe de altă parte tot în Egipt au fost descoperite mumii cu tratamente endodontice şi punţi protetice de unde s-a tras concluzia ca egiptenii cunoşteau tratamente care se aplică şi azi într-o formă mult mai evoluată.

Carii tratate cu piele de şarpe şi râme prăjite

Românii sufereau şi ei de o incidenţă crescută a problemelor dentare. Se tratau prin diverse metode precum : mestecarea unor substanţe (terebentina, sulfat de fier), prin afumarea cavităţii bucale, sau prin aplicarea diverselor uleiuri pe dinţi. Pacientii nu aveau voie să bea vin, să manânce (cu exceptia mâncarurilor moi) pentru a nu irita dintele prin masticaţie. Cu un burete, suferinzii îşi picurau apă fierbinte pe partea dureroasă, apoi îşi puneau o bucată de lână şi stăteau cu capul bine acoperit.

În cavitatea dentara mai erau introduse şi alte preparate ciudate menite să vindece durerile: piele de şarpe arsă şi combinată cu ulei sau râme prăjite amestecate cu ouă de păianjen zdrobite. Dacă durerea provenea de la un dinte fracturat, se recomanda cauterizarea cu fierul încins.

Scoţi dintele, scoţi şi ochiul

Toate aceste metode de tratare aveau însă efect doar câteva ore. Extracţia unui dinte stricat era exclusă din start, pentru că din vremuri străvechi până în 1750, în timpurile dentistului francez Rober Bunon s-a crezut că există o legătură directă între caninul maxilar şi ochi şi că o astfel de extracţie poate duce la boli oculare sau la orbire. Asta dacă pacientului nu îi era extras şi ochiul o dată cu caninul.

Dentiştii moderni

Dacă toate acestea se întâmplau în urmă cu mii de ani, vremurile moderne au schimbat totul. "Acum se folosesc tehnici şi materiale moderne. Se folosesc plombe care ţin ani de zile, materiale care eliberează fluor, şi astfel dintele este mereu întărit", explică medicul stomatolog Cosmin Bâţă. Cabinetele stomatologice moderne oferă pacientului tot confortul necesar: scaune din piele, anestezice moderne şi ace ce atenuează durerea. Cei mai cu dare de mână pot apela chiar la estetica dentară, adică îmbrăcarea dinţilor naturali în porţelan. Şi totul pentru un zâmbet de excepţie. Dacă în vremurile străvechi prin metodele folosite se obţinea un efect de scurtă durată, astăzi, o lucrare foarte bine realizată durează până la 7 ani.

---

Primele truse

Primele “truse de igienă dentară” au fost seturi Sumeriene din aur şi argint datate 3500 I.C. Ele erau formate din scobitori, foarfece şi speculi auriculari. De obicei erau aşezate în cutii decorate cu aur şi argint.

Prima “periuţă de dinţi” a fost împrumutată de la chinezi şi babilonieni. Aceasta consta într-un băţ de dimensiunile unui creion, iar la un capăt era roasă până se separau fibrele, apoi se curăţau dintii unul câte unul. Această metodă este încă folosită în unele părţi din Africa şi se dovedeşte o periuţă eficientă. În 1728 Pierre Fauchard a descris prima periuţă de dinţi recomandând şi detartrajul dentar. În 1938 nylon-ul pătrunde în industria de fabricare a periuţelor de dinţi, folosirea lor însă intrând în utilizarea zilnică abia după cel de al doilea război mondial.

---

Stomatologi de ocazie

În meseria de stomatolog, doctorului Bâţă i-a fost dat să vadă multe, şi nu tocmai lucruri diferite de cele din timpurile străvechi. "Am întâlnit pacienţi care veneau la mine cu dureri groaznice de dinţi. Mi-au spus că au încercat totul, dar că nu a mers. Totul, însemnând metode care nu numai că nu le-a ameliorat durerea, dar şi-au înrăutăţit starea. Şi-au introdus tămâie în carii sau chiar acid de baterie. Alţii au băut spirt sau şi-au scobit dintele dureros cu cuţitul sau foarfeca", povesteşte amuzat doctorul Bâţă. Şi asta nu e totul. Unele dintre cele mai incredibile cazuri s-ar fi putut termina tragic. Un pacient s-a prezentat la medicul stomatolog dupa ce a încercat să îşi omoare nervul dintelui cu bornele de la bateria auto, altul şi-a introdus conuri de hârtie aprinse în urechi, iar altul a încercat să îşi scoată dintele cu patentul după ce a băut o cantitate semnificativă de alcool. "Aceste metode nu sunt recomandate în nici un caz. Ceea ce pacientul trebuie să facă este să se prezinte la stomatolog cât mai repede, pentru că numai aşa problemele dentare îi pot fi rezolvate", recomandă stomatologul Cosmin Bâţă.