Întâmplarea face că un cunoscut al meu a intrat în politică. Pe vremuri ura tagma cu care tocmai s-a împrietenit și chiar jurase că nu se va face niciodată politician. L-am întrebat de ce o făcuse și spre marea mea surprindere mi-a răspuns că salariul de profesor de liceu nu-i ajunge și, pe deasupra, a constatat că are toate calitățile pentru asta. Curios să știu cam care sunt acele calități, i-am pus întrebarea.
Așa că am aflat că un politician trebuie tot timpul să fie cu urechile ciulite și cu ochii deschiși ca un iepure, cu pumnalul ascuțit și la îndemână ca un corsar hăituit, cu zâmbetul încastrat pe buze ca nebunul regelui, iute ca gândul, dulce ca mierea, mieros ca zahărul convertit, zvârlugă precum Puck, puternic și muncitor ca Hercule, frumos ca Narcis, înțelept ca Socrate, talentat și fidel ca Orfeu, otrăvitor ca un Borgia, curajos ca Alexandru Machedon, răzbunător precum Contele de Monte Cristo, vizionar ca Paracelsus, politicos ca un călător în țară străină, smerit ca un călugăr franciscan, elegant ca Ludovic al XIV-lea, priceput ca Leonardo da Vinci și machiavellic precum Nicolo.
Apoi am mai aflat că celui ce-i lipsesc aceste calități nu are ce căuta în politică fără să aibă mari probleme psihice, de morală, de conștiință, de stres, de presiune a creierului asupra calotei craniene, de grandomanie, de insomnie, de egocentrism acut activ, de megalomanie, de scurtare a memoriei, de integrare, de susținere a efortului intelectual, de alchimie verbală, de candoare, de umor, de sensuri simbolice, de cultură națională și internațională, de talent literar eruptiv surprinzător, de patos patriotic, de eliminare a incertitudinilor, de intimitate prietenească, de fuzionare a visului copt cu realitatea crudă, de monologare exterioară excesivă, de mentalitate și de îmbinare a senzaționalului cu banalitatea melodramatică.
Lumina creației politice pogoară numai asupra celor care știu să mânuiască, cu abilitate, calitățile necesare amintite. Izul puterii îi atrage pe mulți, la fel cum mirosul de miere muștele. Mierea asta e fermecată, e vrăjită. Ea are capacitatea de a se transforma în altceva. Astfel, din cel mai dotat politician, pe nesimțite, se poate obține un vițel aproape inocent. Interesant, din păcate, numai pentru zona humoristică a existenței. În asemenea cazuri nu se mai poate face nimic și politicianul este realmente pierdut, descalificat, retrogradat, mânjit cu substanța maronie, în care se poate transforma dulcea miere.
Laptele, trăind într-un concubinaj perfect cu mierea, nu poate spăla și albi ce s-a impregnat cu maglavaisul în care s-a convertit mierea. În consecință, el se transformă, la rândul său, prin simpatie, corect politică, în altceva.
Superioritatea ideală a laptelui și mierii nu este, din nefericire, decât aparentă. Vraja fiind puternic instalată, nu mai există nici o șansă în fața reversului.
