Groapa spitalului

Pe locul pe care acum se înalţă Spitalul Judeţean este un fost cimitir evanghelic. Majoritatea sibienilor care locuiesc în împrejurimi nu-şi mai amintesc de el, ci doar de faptul că terenul spitalului actual a fost lăsat de izbelişte un timp. "Eu am copilărit aici şi de aceea ştiu. Era cimitir cu poartă mare, iar înăuntrul lui exista o casă - aparţinea familiei Vinereanu, paznici ai mormintelor din generaţie în generaţie", îşi aminteşte Iosif Constantin (foto), un bătrân care locuieşte de-o viaţă pe strada Papiu Ilarian.

Wolfgang Rehner, preot al Bisericii Evanghelice, afirmă că, de fapt, casa din interiorul cimitirului era fosta capelă, transformată în spaţiu de locuit după închiderea cimitirului în anii '50. "În anii '70 s-au început lucrările, escavarea terenului. Iar Biserica nu prea a avut nimic de spus, n-a putut decât să încuviinţeze. Am asistat la momentul dărâmării frumoasei capele. În 1978 s-a început construcţia spitalului", declară Rehner, cu nostalgie.

Cu buldozerul în morţi

Iosif Constantin îşi aminteşte şi el cu groază de momentul desfiinţării cimitirului. Spune că a rămas şocat când a văzut cum muncitorii au intrat cu buldozerele peste morminte, ca să niveleze pământul.

Parte din morminte fuseseră deja mutate la iniţiativa aparţinătorilor lor în Cimitirul Municipal. "Restul oaselor au ajuns la groapa de gunoi", spune arheologul Petre Beşliu (foto). Amintiri din ceea ce a fost odată cimitirul evanghelic se păstrează astăzi în tezaurul Muzeului de Istorie din Sibiu - unde pot fi găsite podoabele descoperite în morminte -, dar şi în Biserica Azilului, loc în care au fost depozitate pietrele de mormânt datând din secolul al XVIII -lea.

Nobilii din parc

La intersecţia dintre străzile Poplăcii şi Cristian este, acum, un parc urcat pe mai multe movile de pământ. Leagănele, balansoarele şi copiii jucându-se prin iarbă nu trădează amintirea unui cimitir de nobili, în care se crede că au fost îngropaţi soldaţi austro-ungari. "Povesteau bătrânii de pe aici despre asta, dar demult. Acum toţi vecinii mei sunt nou-veniţi. Ştiu că se vedeau la un moment dat şi cavourile, dar nu şi acum, că s-a lăsat pământul", povesteşte Lenuţa Piţigoi, o femeie care locuieşte de 15 ani pe strada Cristian.

"Au fost făcute mai întâi exhumări, iar ulterior s-au distrus pietrele mormintelor - au fost sparte cu ciocanul", declară Werner Fink, colaborator al arheologului Petre Beşliu.

Cimitirul de pe strada Poplăcii apare marcat pe o hartă a Sibiului din anul 1930, dar despre desfiinţarea lui se ştiu prea puţine. "Ştiu că la mijlocul anilor '50 încă mai erau cruci acolo. Mergeam împreună cu mama mea. Aveam rude în cimitirul ăla. Au început să exhumeze la începutul anilor '60, iar pietrele le-au distrus în '80. Acum nu mai este nimic de văzut", îşi aminteşte un localnic în vârstă de 65 de ani.

Săracii eroi

Acum o jumătate de veac, dacă treceai podul de peste Cibin şi mergeai înainte pe strada Reconstrucţiei, în stânga, pe un loc în care în timp s-au construit case, dădeai de cimitirul săracilor Sibiului, desfiinţat din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. "A fost pe la sfârşitul anilor '60. Am participat şi eu la exhumări", declară Werner Fink.

Conform obiceiului, săracii nu erau închişi în sicrie, ci doar îngropaţi în poziţie anatomică, nu prea adânc în pământ. "A fost grotesc, fiindcă, din cauza asta, pământul mirosea îngrozitor", îşi aminteşte Fink. Între casele de pe Reconstrucţiei se mai găseşte şi astăzi un teren viran pe care nu a fost construit niciodată nimic.

Nu prea departe de fostul cimitir al săracilor, pe strada Înfrăţirii, tot un teren viran este locul unui vechi cimitir românesc. "Era loc de îngropăciune pentru soldaţi şi eroi. S-au luat numai pietrele de mormânt, nu s-a săpat", îşi aminteşte Fink. Ceea ce înseamnă că morţii sunt încă acolo.

Astăzi, fosta necropolă e plină de gunoaie. În iarbă zac aruncate televizoare uzate, adidaşi şi pungi de plastic. În parte, terenul a fost amenajat sub forma unui depozit de maşini. "Aruncă oamenii ce le trece prin cap acolo. Nu e o privelişte prea frumoasă", declară Gabriel Gal, un bătrân care locuieşte în vecinătate.

Pământ galben

În apropierea Gării Mici era un cimitir evreiesc, de care nu s-a ţinut seama când au început construcţiile în zonă. "Era acolo foarte mult pământ galben, bun pentru sobe, iar oamenii veneau să ia pământul ăsta. Mi-a povestit tatăl meu. Doi tineri au căzut şi unul a murit fiindcă s-a surpat terenul şi i-a acoperit pământul", spune Werner Fink.

Arheologul ştie, din istorisirile părintelui său, că unele case din împrejurimi au muşcat din terenul cimitirului şi au fost construite fără arhitect, pe răspunderea proprietarilor.

Şi întreprinderea Balanţa se află în apropierea unui vechi loc de îngropăciune aparţinând comunităţii evreieşti. "Tradiţia lor cere pietre de mormânt doar pentru rabini sau pentru cei cu funcţii înalte în ierarhia socială", susţine Fink. Fostul cimitirul evreiesc de dincolo de Viaduct este azi împânzit de buruieni înalte, printre care se mai pot vedea vechile pietre funerare. E împrejmuit cu gard de beton, dar nu mai este îngrijit.

Cranii amintire

Îl numeau Parcul Morţilor până nu demult şi e un fost cimitir greco-catolic, situat dincolo de râul Cibin, în intersecţia străzilor Lungă şi Câmpului. Cimitirul a fost desfiinţat pentru a face loc unor blocuri moderne. Din proiectul iniţial s-a construit, în anii '80, doar clădirea telefoanelor. "Sub blocul ăsta era groapa comună a cimitirului. La săpături s-au găsit numai cranii dedesubt. Avem şi noi unul acasă, amintire", surâde Erica Bunescu, acum în vârstă de 70 de ani.

Femeia a copilărit într-o casă de pe strada Lungă şi afirmă că obişnuia deseori să vină în cimitir pentru a culege flori. Astăzi traversează cu nostalgie parcul pentru a ajunge în piaţă. "Tatăl meu vitreg era macaragiu şi a venit, în momentul demolării, să ridice crucea înaltă de câţiva metri care era postată în centrul cimitirului. Era frumos locul ăsta, împrejmuit cu gard înalt. Am păstrat şi eu un craniu acasă", mărturiseşte şi bătrânul Gabriel Gal (foto), care locuieşte de 44 de ani pe strada Câmpului.

În cimitirul greco-catolic au fost descoperite multe bijuterii, dar puţine au fost recuperate de aparţinătorii mormintelor. "S-a lucrat cu deţinuţi şi multe oase au ajuns la groapa de gunoi. E singurul cimitir în care, pe vremea comunismului, s-au făcut exhumări în masă", a declarat Werner Fink. "Locul a aparţinut Bisericii Evanghelice, dar a fost cedat înainte de 1945 greco-catolicilor. Odată cu instaurarea comunismului, biserica greco-catolică a fost dizolvată, aşadar nu pot exista acte clare despre desfiinţarea acestui cimitir", declară preotul Rehner.

Uitaţi pentru totdeauna

În Sibiu s-a trecut, în timp, de la împărţirea cimitirelor în funcţie de confesiuni religioase, la aglomerarea lor, deci imposibila utilizare, iar după înfiinţarea, în anul 1907, a cimitirului municipal, la pretenţiile de desfiinţare a vechilor locuri de îngropăciune, pentru a face loc unor noi construcţii. S-au mutat morminte, s-au spart pietre funerare şi s-au colecţionat cranii. Din cimitirele distruse în comunism, puţine obiecte sau documente le mai pot aduce sibienilor de astăzi dovezi despre strămoşii lor. Când se vor pierde amintirile, se vor pierde şi ultimele urme ale existenţei lor.

Morţii vechi

"Oamenii se îngropau în Evul Mediu la 50 de cm sub pământ. Şi un câine putea să îi dezgroape. Obiceiul îngropării în sicrie datează din secolul XIV, până atunci morţii fiind puşi direct în gropi", declară arheologul Petre Beşliu. Cimitirul era organizat pe familii, comunităţi şi atunci când îngropau o persoană, toate celelalte erau reînhumate în groapa nouă. Existau cimitire diferite pentru excomunicaţi, condamnaţi la moarte, vrăjitori. Ţiganii erau îngropaţi la periferia cimitirelor româneşti, iar leproşii aveau osemintele suprapuse cu var. Ciumaţii nu erau îngropaţi în sicriu, ci aşezaţi în poziţie anatomică şi acoperiţi direct cu pământ. Copiii erau îngropaţi aproape de fundaţia bisericii, pentru că se considerau a fi lipsiţi de păcate. Motivul pentru care erau desfiinţate cimitire în trecut era simplu: mormintele reprezentau focare de infecţie, din cauza repetatelor reînhumări. "Românilor le este interzis, în secolul XVIII, să îşi mai îngroape morţii lângă casă, după cum le era obiceiul, iar cimitirele au început să fie încet-încet mutate în afara zidurilor cetăţii Sibiului", mai spune Beşliu.

Vecini cu cimitirul

Două dintre cimitirele vechi ale Sibiului au fost dezafectate cu mult înainte de comunism. Ambele aparţin de Biserica Evanghelică: cel de pe strada Azilului şi cel din actuala Piaţă Huet: "La construcţia liceului Brukenthal s-a <<muşcat>> din periferia cimitirului evanghelic. Cimitirul din Piaţa Huet se oprea în trecut la aproximativ un metru de case", declară profesorul arheolog Petre Beşliu. Cimitirul a fost desfiinţat în secolul XVIII, din lipsa spaţiului, moment în care a fost înfiinţat cimitirul din locul actualului spital municipal. A fost exhumat în totalitate în urmă cu un an, în timpul lucrărilor de reabilitare a Pieţei Huet. "La fel şi la Biserica Azilului, unde multe dintre clădirile din imediata ei vecinătate erau pe locul celui mai vechi cimitir din Sibiu. Aici s-a săpat în interiorul bisericii şi s-au descoperit şi s-au reînhumat mai multe schelete", adaugă arheologul. Obiceiul de a face înhumări în interiorul bisericii este prezent în ambele locaţii. "În Biserica Evanghelică la extinderea bisericii s-a trecut peste mormintele prezente lângă zidurile bisericii, iar la Biserica Azilului s-a săpat în mai multe rânduri, printre care ultima descoperire, unul dintre primii sibieni - un schelet datând din secolul XIII, a fost reînhumat acum două săptămâni", afirmă Beşliu.

Ortodocşii au avut cimitire în afara oraşului

"Cimitirele româneşti erau ridicate în jurul bisericilor ortodoxe şi situate în afara Sibiului", declară părintele Dumitru Abrudan, profesor şi consilier cultural al Facultăţii de Teologie din Sibiu. "Îmi amintesc de desfiinţarea cimitirului greco-catolic, localizat în actualul Parc al Morţilor. Se făceau săpături în anii '80. Soţia mea era odată prin împrejurimi şi i-a întrebat pe muncitori ce se întâmplă cu oasele scoase de acolo - fiica mea era la Facultatea de Medicină şi aveau nevoie de material didactic. Se gândea la o donaţie către şcoală. Nu mică mi-a fost mirarea când un muncitor a apărut la mine la uşă cu un sac de oseminte, gata să mi-l vândă. L-am refuzat şi l-am trimis înapoi", îşi aminteşte părintele Abrudan. "Am participat şi eu la reînhumarea lui Alexandru Vaida Voievod, care a fost mutat din Cimitirul Municipal în cimitirul Bisericii <<Dintre Brazi>>. În aceste momente se face din nou slujbă de înmormântare în biserică şi la mormânt. Pentru morţii reînhumaţi a căror religie nu poate fi stabilită se face slujbă împreună, cu participarea preoţilor mai multor biserici", a adăugat Abrudan.