de Catalin NEGHINA

Directorul Bibliotecii ASTRA îşi dedică timpul liber picturii de icoane pe sticlă. Ion Onuc Nemeş s-a iniţiat singur în tainele picturii dar i-a avut ca mentori pe călugării iconari de la Mănăstirea Sâmbăta.

L-am cunoscut pe actualul director al Bibliotecii ASTRA, Ion Onuc Nemeş Vintilă, acum vreo 7-8 ani, pe vremea când era jurnalist. A făcut meseria asta 35 de ani şi nici acum nu a rupt toate legăturile, fiind profesor la facultatea sibiană de jurnalistică.

Îl întâlneam mai pe la toate evenimentele culturale ale burgului şi zău dacă îmi trecea prin cap că vreodată voi fi eu în postura jurnalistului şi el a artistului intervievat. Dar iată s-a întâmplat să aflu că Onuc Nemeş are două mari, frumoase şi vechi pasiuni: fotografia şi pictura icoanelor pe sticlă. S-a mai întâmplat să aflu că presa, în timp, nu l-a prea băgat în seamă, aşa că după câteva insistenţe am reuşit să stăm de vorbă şi despre altceva decât despre bibliotecă.

Poveştile din icoane

Ion Onuc Nemeş s-a născut în Sâncraiu Almaşului, judeţul Sălaj, la 40 de km de Cluj, sat unde moralitatea era apărată de credinţă, iar judecata preotului era mai importantă decât Curtea de Apel, azi. "Am avut o copilărie fericită. Casa ne era plină de icoane - o bogăţie esenţializată la ceea ce reprezintă Dumnezeu şi credinţa în sine. Imaginea cu care mă culcam şi cu care mă trezeam era icoana. Reprezentările din icoane construiau în mintea copilului ce eram tot felul de poveşti frumoase.", îşi aminteşte Onuc Nemeş.

Sacrilegiul din copilărie

Unul dintre evenimentele care l-au marcat a fost apariţia în sat a unor oameni care dădeau la schimb icoane tipărite pe la Roma, în tiraje uriaşe, pe icoanele vechi şi adevărate ale sătenilor. Astfel casele oamenilor au fost deposedate de nepreţuite comori.

Apoi, s-a mai întâmplat ceva. Icoanele care erau ţinute în bucătărie se mai deteriorau, altele se spărgeau. "Ţin minte că mama m-a trimis să arunc câteva icoane sparte. Am făcut treaba cu pasiune copilărească. Mai târziu am realizat sacrilegiul şi dimensiunea respectivei distrugeri. Atunci am jurat că nu voi avea linişte până nu voi reface tot ce am stricat.", mărturiseşte emoţionat directorul Bibliotecii ASTRA.

Rugăciunea iconarului

Pe acest fond Onuc Nemeş a început să picteze icoane pe sticlă. N-a făcut şcoli în acest sens şi nu l-a învăţat nimeni. A studiat de unul singur. A citit cărţi, a văzut mult şi i-a admirat la lucru pe călugării iconari de la Mănăstirea Sâmbăta. Flacăra s-a aprins în el. A lucrat foarte mult şi a aruncat foarte mult, pentru că e o tehnică foarte grea care presupune o logică inversă şi orice revenire e exclusă. Prima expresie cromatică e esenţială, e cea care rămâne.

A învăţat să-şi prepare singur culorile, după reţete tradiţionale. Ştie câtă zeamă de usturoi să folosească, cât lapte, câtă miere de albine, în ce combinaţie să pună albuş sau gălbenuş de ou, astfel încât culorile să se nască singure. "Sunt credincios. Am o relaţie foarte frumoasă cu Cerul şi cu Cel Senin. Nu pot lucra decât dacă sunt într-o dispoziţie foarte bună. Totul începe cu rugăciunea pictorului şi apoi atmosfera este dublată de muzică sacră, care amplifică această stare de lucru. În relaţie cu icoana îţi asumi o mare responsabilitate, ea e o întâlnire şi cu sufletul celui care a făcut-o. dacă a ajuns cu drag în casa cuiva înseamnă că induci o stare de bine.", s-a destăinuit pictorul.

---

12 ani de expoziţii

Ion Onuc Nemeş va împlini anul viitor 60 de ani. Este membru activ al Fotoclubului Orizont din anul 1979.

A avut prima expoziţie de icoane pe sticlă în 17 decembrie 1993, la Cercul Militar din Sibiu şi a fost vernisată de regretatul Mitropolit Antonie Plămădeală. Au urmat expoziţii la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Sf.Gheorghe, Muzeul de Artă din Zalău, Muzeul Etnografic din Cluj, Sala Thalia Sibiu, precum şi în Italia, Suedia, Germania, Austria, Franţa.

---

Scurtă istorie a icoanei pe sticlă

Icoana pe sticlă a ajuns în Transilvania pe un traseu foarte lung geografic şi temporal. Acesta începe undeva în Egiptul antic, trece prin Bizanţ, Italia, Boemia, lasă urme în Polonia, Cehia, Slovacia şi abia apoi ajunge la noi.

Dezvoltarea extrordinară din Transilvania a avut loc pe un fond de criză. La 1700 s-au făcut presiuni foarte mari asupra românilor să treacă la catolicism. Din ordinul generalului Bukov, despre care legenda spune că a murit pe zidul exterior al Cetăţii Sibiului, au fost distruse peste 150 de mănăstiri şi biserici din sudul Transilvaniei. Rezistenţa românilor s-a manifestat prin cultul icoanei. Prin icoană fiecare casă a devenit un altar şi o biserică în sine.