Artă către patologic? Mihai o detestă. Un scriitor care-şi doreşte salvarea poeziei din toate aspectele vieţii. La nici 25 de ani, Mihai (încă) scrie cu sufletul.

Prea puţin băgaţi în seamă au ajuns poeţii, în zilele noastre. Nu că ar fi mai puţin importanţi controlorii de bilete. Dimpotrivă, sunt foarte importanţi, doar că nu-mi trece prin cap acum niciunul care să fi umplut locul pe unde a trecut cu ceva înălţător şi nici să fi rămas vreunul în istorie pentru indiferent ce fapte.

Poeţii fac parte din tagma artiştilor şi aşa stând lucrurile, cu cât sunt mai marginalizaţi, cu atât e mai bine pentru societate, pentru că ei aduc schimbări, fac mofturi, nu le convine regimul politic şi, mai ales, sunt imposibil de ţinut în lesă.

Există totuşi câteva concursuri pentru poeţii care nu au fost publicaţi în volum, iar premianţii au şansa de a li se publica manuscrisele. Unul dintre acestea este Concursul Naţional de Poezie "Aurel Dumitraşcu" de la Piatra Neamţ. Cartea de versuri "O foame de roşu" a sibianului Mihai Curtean este un astfel de premiu.

Poet dintr-a treia

Mihai Curtean a avut o copilărie normală şi, ca orice viitor poet care se respectă, a fugit de la grădiniţă, pentru că-l forţau să doarmă la prânz.

A fost obraznic şi nonconformist de mic. Tocmai de aceea a compus prima poezie în clasa a III-a. "Era o poezie scrisă sub influenţa baladelor populare şi a lui Nichita Stănescu (pe vremea aceea poeţii îşi spuneau versurile la tv). Pur şi simplu m-am trezit într-o stare poetică. Mă uitam pe geam la ploaia care cădea peste plopi şi... Între timp, poezia a devenit pentru mine un mod de expresie, un mijloc de a mă comunica pe mine. Am ajuns să scriu oriunde şi în orice situaţie... acasă, în cafenea, mergând pe stradă, stând pe bancă în parc, în autobuz, în gălăgie... inspiraţia e pretutindeni", spune proaspătul debutant.

Într-a patra a intervenit Mark Twain

A continuat să scrie mici nuvele de 3-4 pagini, cu dialog şi poveste, dar s-a întâmplat ca în clasa a IV-a să citească "Străinul misterios" de Mark Twain. "M-am ciocnit acolo de un nihilism de speriat. Satan le povestea copiilor că nimic din ce e pe lumea asta nu există de fapt. Şocul respectiv mi-a arătat la o vârstă fragedă că există mai multe feluri de a vedea lumea", mărturiseşte poetul.

De aceea s-a lăsat de scris şi au început să-i placă fetele.

În clasa a VIII-a s-a reapucat de scris şi de atunci nu se mai poate opri.

Bucla

În 1997 i s-a publicat o nuvelă într-o revistă de liceu, apoi s-a apucat serios de scris. A început să frecventeze cenaclurile literare, iar în timpul facultăţii a fost din ce în ce mai publicat. A scris peste 1.000 de poezii, dar de la un timp nu le-a mai ţinut socoteala.

A avut multe influenţe, pentru că, zice el, "sunt necesare" şi a scris chiar şi un roman: "Bucla". "După părerea mea e prea incoerent, pentru că se amestecă prea multe stiluri în el. Oricum, nu e pentru tipar, a fost doar un bun exerciţiu. Voi scrie altele", povesteşte tânărul scriitor, care, în timpul liber, nu are astâmpăr. Tocmai de aceea, când nu scrie, cântă la chitară sau pictează nuduri.

Despre cele 59 de poezii din volumul său de debut nu vă voi spune decât că majoritatea au fost scrise pentru o fată care...

"Mă deranjează boala psihică adusă în artă. Primează prea mult. Asta duce la un act artistic cu valoare îndoielnică. Dacă îi putem spune act artistic! Avangarda a minimalizat arta şi mass-media a reuşit, din păcate, să uniformizeze gustul publicului. Şi, ghinion, banii nu sunt la cine trebuie... aşa că ce nu se vinde, pică. Economie de piaţă..."