Într-o situaţie de criză, prinde întotdeauna bine să te poţi detaşa. Să vezi problema din afara galaxiei sau cel puţin de pe lună.

Am avut acest noroc tocmai săptămâna trecută, în mijlocul uneia dintre cele mai grave crize de identitate pe care le-au trăit românii în zbuciumata lor democraţie post-comunistă. În vâltoarea cazului Mailat, am beneficiat de o excursie de studii la Bruxelles, prin Centrul pentru Jurnalism Independent - iar în comparaţie cu administraţia românească şi cu superficialitatea în care ne scăldăm la nivel politic, ne aflăm faţă de Bruxelles, credeţi-mă, la distanţe cosmice. Poate nu atât de Bruxelles capitala Belgiei cât de Bruxelles capitala Europei, dar asta e mai puţin important.

Am plecat în Belgia cu stigmatul presupusei crime a lui Mailat, concetăţean de-al meu, crescut la câţiva kilometri de Sibiu. Am ajuns într-o lume mult mai puţin pătimaşă şi deci mult mai lucidă, care mi-a transmis aşa: "Voi, românii şi mai ales voi, presa românească, sunteţi masochişti". Practic, oamenii nu înţelegeau cum putem să ne culpabilizăm noi înşine, în loc să reacţionăm vehement la evidenta discriminare la care ne supune sistemul italian - nu numai cel de stat, dar şi mass media şi oamenii de rând. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat oficial că modul în care procedează statul italian contravine principiilor Uniunii Europene. M-am trezit cu un simţământ ciudat, bulversant - deci europenii chiar ştiu că nu poţi arunca o presupusă vină a unui presupus infractor asupra unei naţii întregi? Adică ei chiar aplică normele anti-discriminare? Adică ei chiar acţionează în virtutea principiului conform căruia toate statele membre au aceleaşi drepturi, indiferent că au semnat tratatul acum o jumătate de veac sau acum o jumătate de an?

S-a discutat mult, în România, despre redobândirea demnităţii noastre, ca neam. Am o veste bună pentru dumneavoastră: din punctul de vedere al europenilor, nici măcar nu ne-am pierdut-o.

Este problema autorităţilor să reacţioneze ferm şi să trateze de pe poziţii de egalitate cu statul italian. Este datoria noastră să continuăm să vorbim româneşte, chiar dacă ne-am afla la Roma, un focar nejustificat de ură anti-românească.