CU SUSU-N JOS
INDIENI APROAPE EXPULZAȚI

12 Decembrie 2007

Autoritățile sibiene au somat 14 indieni ca în termen de 15 zile să părăsească țara.

Deși aceștia au venit în România încă din august pentru a munci în localitatea sibiană Mârșa la o firmă de prelucrare a metalelor, societatea angajatoare nu a înaintat documentația la București pentru a primi autorizația de muncă. "Fiecare dintre indieni a fost amendat cu 400 de lei de către inspectorii ITM și somația ca în termen de 15 zile să părăsească România", a declarat Adrian Hening, șef la Biroul Teritorial pentru străini din Sibiu.

Indienii câștigau la Mârșa un salariu de 600 de dolari pe lună.