de Milu OLTEAN

Medieşeanul Cosmin Mălăncuş este unul dintre supravieţuitorii masacrului de la Aeroportul Otopeni din zorii zilei de 23 decembrie 1989.

Asemeni multor alte oraşe din ţară, acum 18 ani Mediaşul era cuprins de febra revoluţionară. Manifestaţii paşnice presărate cu mici izbucniri de furie soldate cu devastarea Poliţiei, a sediului local al PCR, sau cu vandalizarea bibliotecilor şi librăriilor din vitrinele cărora zâmbea Ceauşescu. În timp ce apele se linişteau, medieşeanul Cosmin Mălăncuş, soldat în termen, trecea prin încercarea vieţii lui. Acum e singurul medieşean cu certificat de revoluţionar.

A păzit CC-ul

În septembrie 1989, Cosmin Mălăncuş avea 19 când a fost încorporat la Câmpina, la UM 0865-transmisiuni, o unitate care aparţinea de Securitate. Nici n-a făcut bine cunoştinţă cu armata şi s-a trezit în mijlocul Revoluţiei din Bucureşti. "Când am plecat în 21 decembrie circulau zvonuri cu Timişoara, cu ceva probleme la graniţă, dar nu ştiam mare lucru niciunul. Ideea e că am plecat din unitate cu indicativ de luptă, nu de exerciţiu, deci trebuia să fie ceva serios", îşi aminteşte Mălăncuş. În noaptea de 21 decembrie la câteva sute de metri de locul unde stătea cu colegii lui, se trăgea îngrozitor, se auzeau ţipetele celor împuşcaţi. A doua zi, după vestea că Ceauşescu a fugit compania medieşeanului a primit ordin de retragere la Băneasa, până la noi dispoziţii.

Drumul spre iad

În noaptea de 22 spre 23, pe la patru dimineaţa au primit ordin să urce în camioane cu destinaţia Aeroportul Otopeni, unde li s-a spus că urmează să sosească transporturi cu ajutoare. "Am plecat în trei camioane acoperite cu prelată şi cu trei şiruri de bănci aşezate de-a lungul maşinii. Eu eram în primul. De obicei locul meu era în faţă spre cabină, dar atunci am întârziat şi m-am aşezat al doilea lângă coborâre. Pe coleg îl trăgea curentul şi aşa am stat eu primul la coborâre", spune Mălăncuş. La intrarea pe şoseaua spre aeroport au fost întâmpinaţi de un ofiţer de la Aeroport, aşa cum se înţeleseseră la plecarea de la Băneasa. "S-au schimbat parolele, totul a fost în regulă. Ne-a preluat şi când am ajuns la vreo 70 de metri de aeroport s-a auzit prima rafală puternică de armă, apoi a urmat iadul de pe lume", îşi aminteşte medieşeanul.

A ieşit viu din masacru

Prima rafală i-a aruncat pe toţi pe burtă, speriaţi, claie peste grămadă. Camionul a continuat să înainteze. Au urmat rafale interminabile. "Era o execuţie, practic s-a tras în noi cu tot armamentul care se găsea pe aeroport, inclusiv cu mitraliere mari de pe TAB. Se auzea şuierul gloanţelor, se loveau de maşină, auzeam colegii urlând îngroziţi şi văitându-se că sunt loviţi. Norocul meu a fost că eram la margine şi nu ştiu cum am apucat să mă lungesc de-a lungul trapei şi am reuşit să sar. M-am ascuns după o roată. Din maşina noastră nu ştiu câţi au reuşit să sară, cert e că au murit vreo 13-14 inşi. Unii colegi au folosit armamentul, eu n-am tras niciun foc. S-a strigat apoi la o portavoce să ne ridicăm în picioare cu mâinile sus. Cei care s-au ridicat au fost ciuruiţi. Comandantul nostru de pluton şi cel de companie urlau să nu ne ridicăm, ci să mergem târâş spre o lizieră din apropiere", îşi aminteşte şi acum cu groază, Mălăncuş.

Împuşcat în mână

Medieşeanul s-a târât şi s-a ascuns după un brăduleţ, dar când a vrut să încarce arma a fost împuşcat. "Am simţit o plesnitură la încheietura mâinii stângi. Aveam ceas pe mână şi glonţul a lovit ceasul că altfel cred că-mi zbura palma. Am simţit o căldură şi apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Mi-am revenit şi cu chiu cu vai m-am târât spre o lizieră. Acolo m-am întâlnit cu un coleg, care mi-a aplicat un garou. Am văzut un autobuz oprit la ceva distanţă şi am luat-o la fugă spre el. Nu mai eram în bătaia armelor. În autobuz erau alţi răniţi", explică medieşeanul. În ianuarie 1990, după mai multe operaţii Cosmin Mălăncuş s-a întors acasă.

În cei 18 ani de libertate, medieşeanul şi-a întemeiat o familie şi are o fiică născută. Lucrează la o firmă de deratizare şi susţine că a lăsat în urmă Revoluţia, iar amintirile încep să se estompeze. Îşi mai aduce aminte de teribilele poveşti doar când nu-şi poate folosi mâna stângă la capacitate maximă sau îl necăjeşte din cauza schimbărilor de vreme.

---

34

de tineri recruţi au murit la Otopeni în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, dintr-o confuzie.

---

"Eu şi toţi cei de acolo am fost oameni nepotriviţi la locul nepotrivit, sau potrivit pentru jocul altora. Vom afla adevărul abia peste vreo 50 de ani. Au fost condamnaţi unii pentru ce s-a întâmplat la Otopeni, dar nu cred că ei au tras sforile" - Cosmin Mălăncuş, supravieţuitor al măcelului de pe aeroportul Otopeni