SIBIUL NEFARDAT
CENTRUL ORAȘULUI, ÎN BEZNĂ

09 Ianuarie 2008
Click pentru a mari

Locuitorii din zona centrală a Sibiului au rămas, timp de o oră, pe întuneric. În beznă au fost și magazinele de pe Corso, inclusiv Billa, singurele clădiri din care se mai zărea lumină, miercuri seară, fiind Împăratul Romanilor și sediul Romtelecom.

Din cauza umezelii și a uzurii, postul de alimentare al SC Electrica SA, care se află în subteran, în zona Parcului Astra, a cedat. Pentru că acest post de alimentare deservește zona centrală și străzile adiacente, întreg Bulevardul Bălcescu, dar și Piața Mare, Piața Mică, zona Pieței Cluj și cartierul Turnișor au rămas în beznă. Mai exact, 1.400 de consumatori. "A fost vorba de izolatori defecție ai postului de alimentare. Pana de curent a durat între orele 16.50 și 17.55. Echipa tehnică a societății Electrica a intervenit în scurt timp, iar la ora 17.55, curentul a revenit în cea mai mare parte a zonei, mai puțin pe străzile din jurul Pieței Cluj. Până la ora 19.00, defecțiunile vor fi rezolvate în totalitate", a declarat, pentru SIBIANUL, Corina Ene, purtător de cuvânt al SC Electrica SA.

Pentru a nu mai crea probleme, furnizorul de electricitate intenționează să schimbe acest post de alimentare subteran cu unul la nivelul solului. "Fiind vorba de o investiție mare, nu știm cu exactitate când se va schimba, dar cu aproximație, cam în patru luni", adaugă Corina Ene.