Un angajat de la Serviciul de Ambulanță Mediaș a fost mustrat, joi, chiar de către ministrul sănătății. Eugen Nicolaescu (foto) s-a arătat nemulțumit, în cadrul videoconferinței pe tematici de medicină de urgență, de afirmațiile unui anjajat de la Mediaș, care "a vorbit gura fără el".
Se pare că medieșanul ar fi declarat că i se pare aberant faptul că nu se poate merge la un caz de urgență cu mașinile de transport, care sunt mult mai noi față de cele pe care le aveau înainte pentru cazurile grave. Ministrul a ținut să precizeze că este o lege în acest sens, iar mașinile de transport vor servi doar pentru cazurile care necesită doar transportul de acasă la spital și înapoi, pentru că acestea nu sunt și nici nu vor fi dotate cu aparatură de intervenție de urgență. Chiar dacă subalternul său a greșit, directorul de la Serviciul Județean de Ambulanță a declarat, pentru SIBIANUL, că angajatul de la Mediaș nu va fi sancționat, pentru că și-a expus o părere personală.
Printr-un program al Ministerului, Sibiului i-au fost alocate 20 de mașini pentru Ambulanță. Dintre acestea au ajuns doar 6, care sunt destinate transportului bolnavilor. Trebuie să ajungă la Sibiu încă 2 mașini pentru cazuri de extremă urgență și 4 pentru consultații.