Peste 20.000 de sibieni au donat, anul trecut, 2% din impozitul pe venit către organizațiile nonprofit. Cei mai mulți au ales să doneze cele două procente către Fundația SMURD, urmată de Asociația de Caritate Civitas Mediensis Mediaș. Nici asociațiile sportive nu au fost omise de către contribuabilii sibieni. Asociația Sportivă Fotbal Club Interstar Sibiu este pe locul trei ca valoare a sponsorizării, urmată de Parohia Greco Catolică Mediaș.
În 2007 s-au sponsorizat 1578 de entități nonprofit, de către 21.310 de contribuabili, persoane fizice. La nivelul județului Sibiu, valoarea totală a sponsorizărilor s-a ridicat la 822.232 de lei, suma fiind virată integral către organizațiile nonprofit.