Primăria lui Johannis are planuri mari și pentru următorul cincinal.
Pentru perioada 2008-2013, municipaltitatea, împreună cu Fundația pentru Reabilitare Urbană, pregătesc un Plan Integrat de Dezvoltare (PID), pentru care încearcă și să obțină o finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), avâd ca obiective reabilitarea infrastructurii publice, dezvoltarea mediului de afaceri și îmbunătățirea serviciilor sociale.
Prioritară este infrastructura
Reprezentanți ai municipalității, ai Consiliului Județean, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Universității Lucian Blaga, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ai Camerei de Comerț și Industrie, ai Agenției de Mediu, ai SC Tursib SA, ai DPC Sibiu, ai companiei E-On Gaz, ai Clubului Economic German DWS, ai Direcției Județene de Cultură și ai unor fundații s-au întâlnit miercuri ca să se pună de acord cu panul de dezvoltare. Zece proiecte s-au definitivat, majoritatea vizând infrastructura rutieră, aleile din cartierle de blocuri dar, și mediul, prin amenajarea de spații verzi, a unor zone de agrement și a reabilitării malului Cibinului.