CUPA DAVIS
HĂNESCU DESCHIDE BALUL

07 Februarie 2008
Click pentru a mari

Hănescu și Gasquet

FOTO: ANA POENARIU

Victor Hănescu joacă cu Gasquet primul meci de vineri din Cupa Davis, dintre România și Franța.

Prezenți la tragerea la sorți, alături de francezi, componeții echipei României au vorbit imediat după, despre meciurile de vineri, sâmbătă și duminică. Cel mai îngândurat dintre toți a fost Victor Hănescu, care va intra primul în competiție cu francezul Gasquet, pe care îl va întâlni vineri, de la ora 13.00. Andrei Pavel era ceva mai relaxat, spunând că pentru el tragerea la sorți a fost norocoasă. “Știu că și Victor vroia să joace meciul doi, dar am avut eu noroc. Voi intra mai conectat la eveniment” a spus Pavel.

Hănescu crede că presiunea este mai mare pe umerii săi. “Doar joc primul și e normal să fie așa. Joc cu Gasquet, un jucător experimentat... O să fie greu. Important este că, fizic, sunt bine”, a spus Hănescu.

Pavel: “Nu suntem mielușei”

Andrei Pavel avertizează Franța că România nu este deloc o echipă moale și că “tricolorii” luptă pentru calificare cu toate forțele. “Mielușei nici pe departe nu o să fim, dar nu trebuie nici să fim aroganți, pentru că, pe hârtie, ei sunt favoriți. Nu pot să spun acum că îi batem clar pe francezi. E mai bine pentru noi să spunem că abordăm cu încredere meciurile și vrem să câștigăm. Nu vom fi mulțumiți doar să câștigăm unul sau două meciuri. Vrem să câștigăm și să mergem mai departe”, a mai spus Pavel.

Mizează pe public

Antrenorul nejucător al României, Florin Segărceanu, a făcut un apel la spectatorii care vin la meciurile României de la Sibiu. “E important să începem bine și la fel de important este să avem sala plină și să fim susținuți de public. Sper ca toți cei care vor veni în sală sau mai bine zis sunt norocoși să fie în sală, să fie alături de noi”, a spus Segărceanu. În ajutor i-au sărit imediat Pavel și Hănescu, cei doi având și ei un mesaj pentru spectatorii pe care îi consideră cel mai important sprijin la aceste meciuri. “Este un <<feeling>> incretibil când joci la tine în țară. Spectatorii ne aduc forța cu care să reușim să învingem. Nu îmi fac griji că românii nu-i vor acoperi sonor pe cei 400 de francezi care vin la meciuri”, a spus Andrei Pavel.

Francezii nu-și fac probleme

La fel de degajați ca și zilele trecute, jucătorii francezi au spus din nou că vor victoria la Sibiu. Jo Wilfried Tsonga spune că, în ciuda faptului că va juca cu Pavel, un jucător experimentat, țintește victoria. “Nu am avut nicio preferință în privința ordinii meciurilor. Pavel este un jucător care poate bate pe oricine, dar sper să fac un meci bun și să îl înving”, a spus finalistul de la Australian Open.

Acuzați că tratează confruntarea cu aroganță, atât în relația cu presa din România, cât și prin mesajele transmise, francezii s-au apărat prin vocea căpitanului nejucător, Guy Forget. “Nu e vorba de aroganță. Ne pare rău că există o asemenea percepție. Vrem să spunem că îi respectăm foarte mult pe Pavel și Hănescu și pe toți cei din echipa României, suntem chiar prieteni cu ei, jucătorii mei se întâlnesc cu ei la diferite turnee. Nu avem niciun motiv să-i tratăm cu dispreț”, a spus Forget.