RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva SIBIANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului SIBIANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 



 
Caută:     
UTILITAR ECONOMIC
BUSINESS-UL "PROTECȚIA MUNCII"

11 Februarie 2008
Click pentru a mari

MEDIAFAXFOTO

Toți angajatorii sunt obligați să asigure protecția muncii, fie cu lucrători delegați din interiorul firmei, fie prin intermediul firmelor specializate.

O societate cu maxim 10 angajați poate plăti în jur de 150 de lei/lună unei firme care se ocupă cu protecția muncii, dar tariful poate ajunge la câteva milioane de lei, în cazul marilor companii. Ceea ce nu știu majoritatea firmelor, dar este un lucru de care profită din plin firmele specializate, este că instructajul de protecția muncii este obligatoriu prin lege.

Accidentele de muncă înseamnă pentru angajator sancțiuni și pierderi pentru companie. De un an și jumătate, de când s-a aliniat la legislația europeană, legea românească a securității și sănătății în muncă a devenit mult mai strictă, angajatorul fiind mult mai responsabilizat. Această schimbare a legislației a fost propice apariției unui nou tip de firmă - aceea care prestează servicii de prevenire și protecția muncii, în locul angajatorului. Chiar dacă reprezintă o noutate, aceste firme nu duc lipsă de clienți. Angajatorii preferă să apeleze la o firmă specializată atunci când vine vorba de protecția muncii, întrucât tarifele nu sunt foarte mari, dar economisesc și timp.

Protecția muncii - obligatorie

Legea îl obligă pe angajator să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor la care este expusă la locul de muncă, dar și asupra măsurilor de prevenire și protecție necesare. Însă, uneori, este mult mai simplu să plătești pe cineva specializat ca să facă asta în locul tău. Așa au apărut firmele care se ocupă cu prestarea de servicii în domeniul protecției muncii.

În județul Sibiu, există 41 de firme și persoane fizice abilitate de Ministerul Muncii pentru a presta astfel de servicii. "Cele mai multe dintre aceste firme au apărut în anul 2006, când s-a modificat Legea securității și sănătății în muncă. Unele dintre ele existau și înainte de 2006, dar atunci ofereau doar consultanță, nefiind delimitate atât de bine activitățile de prevenire și protecție. În schimb, acum există în lege 31 de activități care trebuie îndeplinite obligatoriu, fie de către o persoană din cadrul firmei desemnată de angajator, fie de firmele specializate", explică Eugen Fulea, inspector șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă.

Servicii complete

SC Sidra SRL este una dintre cele mai vechi firme în acest domeniu. A apărut în 1996, însă de atunci s-a dezvoltat. Angajatorul are două posibilități: ori instruiește unul sau mai mulți angajați din cadrul firmei lui, ori angajează o firmă specializată, dacă nu vrea să se implice în această activitate. "Firma Sidra prestează servicii în domeniul Securității și Sănătății în Muncă și Situații de Urgență, identifică și evaluează riscurile, face comerț cu materiale specifice, cum ar fi planuri de evacuare, fișe individuale etc., dar și cursuri de inițializare/specializare inspector protecția muncii", spune Radu Suciu, reprezentant al societății Sidra.

Instrucție o dată la 6 luni

Firma și-a câștigat clienți din toate domeniile de activitate, începând cu societăți cu doar doi angajați și ajungând la companii cu mii de angajați.

"Dacă muncești și ești serios, este profitabil. Prețurile diferă în funcție de numărul de angajați, dar și de numărul de posturi. Primul lucru care trebuie făcut după ce am semnat contractul cu un client este inspectarea unității. Trebuie să vedem ce riscuri sunt sau pot apărea, apoi iau notițe, fac o listă cu numărul de posturi și cu numărul de angajați. Urmează apoi instrucțiuni proprii aferente fiecărui post, un instructaj introductiv general, instructaj la locul de muncă. Apoi ne ocupăm de fișele individuale ale angajaților, de planul de prevenire și protecție, dar și de un plan de măsuri rezultate în urma evaluării. În funcție de risc, angajații pot fi instruiți la 30 de zile, la 60, dar nu mai târziu de șase luni, pentru că e obligatoriu ca un angajat să fie instruit o dată la șase luni, indiferent de riscul la care e expus", adaugă Radu Suciu.

Vina cade tot pe angajator

Chiar dacă alege să apeleze la serviciile unei firme specializate, angajatorul nu este scutit de responsabilități. În cazul unui accident la locul de muncă, cel care va răspunde este tot angajatorul, chiar dacă firma specializată s-a ocupat în totalitate de prevenirea și protecția muncii. "În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe, adică ale unei firme specializate, el nu este exonerat de responsabilitățile sale. El este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor. Nu este de ajuns ca angajatorul să îi dea echipament de protecție lucrătorului, trebuie să se asigure că îl și poartă. Dacă se întâmplă un accident, chiar și cu serviciu extern, cel care răspunde este angajatorul. Pentru că lucrătorul nu are cum să dea în judecată firma de protecția muncii, ci doar angajatorul, care este obligat să plătească daunele. Apoi angajatorul trebuie să își recupereze banii de la firma pe care a angajat-o", explică Eugen Fulea.

Incapabile să plătească daune

Angajatorul trebuie să aibă grijă și atunci când se luptă să-și recupereze banii de la firma de protecția muncii. Majoritatea dintre ele sunt societăți cu răspundere limitată, iar dacă daunele cerute de angajator sunt foarte mari, firma poate câștiga pe motiv că nu este capabilă să returneze o sumă mai mare decât capitalul social. Capital social care, la SRL-uri, este de minim 200 de lei. "Dacă o firmă are trecut la capital social 200 de lei, iar suma cerută de angajator este mai mare, nu are cum să câștige angajatorul. La noi încă nu au apărut firme specializate în protecția muncii foarte serioase. Dar piața o să impună să apară și firme mari, care să se ocupe cu astfel de servicii. Sunt convins că în România vor apărea societăți pe acțiuni care vor fi în stare să plătească prejudicii angajatorului, atunci când va fi cazul. Momentan nu sunt societăți capabile de acest lucru", mai spune Eugen Fulea.

Fiecare angajator poate găsi cea mai avantajoasă modalitate din punct de vedere financiar. Însă, pe cât este de comod să se apeleze la serviciile unei firme specializate în protecția muncii, cu atât este mai riscant, dacă firma respectivă nu prestează servicii de calitate.


167

de societăți comerciale, din cele controlate, nu au contract cu o firmă specializată de protecția muncii și nici nu au desemnată o persoană din cadrul firmei pentru acest scop.


"La noi încă nu au apărut firme specializate în protecția muncii foarte serioase. Dar piața o să impună să apară și firme mari care să se ocupe cu astfel de servicii. Sunt convins că în România vor apărea societăți pe acțiuni care vor fi în stare să plătească prejudicii angajatorului, atunci când va fi cazul. Momentan nu sunt societăți capabile de acest lucru" - Eugen Fulea, inspector șef adjunct compartimentul Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu

Acest articol a fost văzut de 1006 ori.

*
12 puncte din 6 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Andreea RAU

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia