Sunt indivizi care fac tot ce le stă în putinţă să se pricopsească. Aceştia dau din coate, calcă pe cadavre, distrug suflete, pun beţe-n roate, mânuiesc cu abilitate minciuna şi şantajul, denigrarea le este nedespărţită unealtă, iar linguşeala şi prefăcătoria sunt printre vajnicele lor calităţi. Machavelici până în măduva oaselor, ei ajung, mai devreme sau mai târziu, în funcţii bănoase, de unde, fără scrupule, lăsând deoparte orice raţiune, se ocupă, în cea mai mare parte a timpului, cu tăiatul şi spânzuratul celor din jur. Ei sunt convinşi că scaunul şi funcţia le conferă o nouă statură morală, total diferită de cea de dinainte de înscăunare.

Aceste personaje se dezbracă de toate măştile pe care le-au folosit cu abilitate în drumul lor, dezvelindu-şi adevăratele caractere, şi încep să otrăvească tot ce le stă în cale. Noul statut le dă, brusc, drepturi nelimitate, funcţiile le umflă burdihanele şi le îngreunează şezuturile. La un moment dat nu mai încap în fotolii, nu mai pot folosi orice fel de maşini şi nu orice fel de vile le pot adăposti noile obiceiuri.

Devin experţi în orice, încep să crape de importanţă şi primii pe care îi muşcă sunt cei care le-au ţinut spatele şi le-au netezit drumurile. Superioritatea le devine evidentă şi toţi ceilalţi devin insecte amărâte amărâte, numai bune de strivit sub talpa pantofilor cumpăraţi dintr-o ţară străină, în ultima călătorie de afaceri, pe banii statului. Nu-şi mai amintesc nici la beţie de locul de unde au pornit în aventura căpătuielii. Salutare, obârşie! Noroc, loc de baştină! Adio, provenienţă!

Acum ei sunt nişte vajnici conducători care controlează tot, inclusiv trecutul şi viitorul. Taie şi spânzură în special pe foştii prieteni şi colegi, care nu mai sunt buni pentru că ştiu prea multe despre copilăria marilor manageri. De aceea vor să-şi şteargă urmele cu orice preţ, pentru că ele sunt mirositoare, depistabile şi foarte periculoase. De cele mai multe ori sunt băgaţi în malaxorul politic, unde îşi schimbă opiniile şi partidele în funcţie de avantaje. Eşecul şi-l află numai dacă s-a nimerit să stea în calea unora aidoma lor, doar niţeluş mai abil şi mai pervers. altminteri e bine merci. Nu-i atinge nimic, nu-i deranjează nimeni din funcţii şi dacă nu vine vreo revoluţie de care ei să nu ştie, sau ceva de genul acesta, au şansa să îmbătrânească bine proptiţi , bogaţi, colecţionari de artă, membi ai vreunei academii, eventual profesori universitari, unşi cu toate alifiile, în scaunele devenite deja jilţuri.

În peisajul politico-social românesc, atât de pestriţ şi de deschis vederii cu ochiul liber, respectivele personaje nu sunt greu de depistat. Put de la o poştă a "parfumul importanţei". Nu trebuie băgaţi în seamă decât atât cât să te poţi feri la timp din calea săgeţilor sale, pentru că nu poţi şti cu exactitate caând deranjezi.