Soseşte uneori un moment când trebuie să umbli prin dulapuri şi să alegi de-acolo ce nu-ţi mai foloseşte, să vâri toate alea într-un sac mare de polietilenă, să-l legi la gură şi să-l să duci la containerul de gunoi, fără să te mai uiţi în urmă să vezi cum căutătorul printre resturi scoate la iveală, tocmai din sacul tău, chestii inedite pentru el şi le aruncă cu scârbă. Cam asta se cheamă curăţenie.

Zilele trecute făceam trebuşoara asta, extrem de dedicat. După vreo 10 minute eram în culmea fericirii: o mulţime de lucruri netrebuincioase aveau să ia drumul gunoiului. Asta însemna în primul rând câştigare de spaţiu, vital lucru într-un apartament de bloc. Printre minunile de-acolo am dat peste o pereche de mănuşi murdare de noroi. În clipa aceea am socotit pe degete şi mi-a ieşit cum că sunt 16 ani de când în centrul Târgu-Mureşului făceam târâşuri pe sub gloanţele pe care nici acum habar n-am cine le trimitea. În mănuşile cu pricina făcuseră mâinile mele revoluţia.

Strigam cu mare drag: "Jos Ceauşescu", "Deşteaptă-te române!", "Trăiască Democraţia!", "Libertate!" şi alte chestii din astea. Sângele îmi circula vijelios prin vene şi aveam o încredere desăvârşită într-un ipotetic fain, civilizat şi mândru, viitor. Aveam alături cinci buni prieteni: trei români, un ungur şi un sas.

N-am fost răniţi nici unul dintre noi, dar s-a nimerit să se afle lângă noi un ţigan. Era la fel de bucuros ca şi noi, făcea aceleaşi culcaturi, striga în gura mare ce strigam şi noi. Respectivul, când am ajuns lângă vitrina unei mari cofetării, a aruncat cu un bolovan. Vitrina s-a spart şi el s-a repezit înăuntru şi a ieşit de acolo cu o tavă plină cu prăjituri "Albiniţa". A invitat lumea să se înfrupte din bunătăţi, însă nu s-au îngrămădit prea mulţi. A rămas cu tava în mână şi nu-i venea să creadă că nu prea există apetit pentru prăjituri. În momentul acela un glonte l-a lovit într-o fesă şi a căzut grămadă peste tava în care se mai găseau destule prăjituri. Ţiganul ţipa ca din gură de şarpe şi din fesa împănată cu glonţ curgea un firicel amărât de sânge direct pe prăjiturile zdrobite. Lichid roşu pe prăjituri albe, cu ţigan îmbrăcat în verde...

Acum, după 16 ani, încerc să-mi dau seama ce s-a ales din visele şi speranţele de-atunci. Dintre prietenii de atunci doar unul mai e în ţară, ungurul. Românii sunt în SUA, Germania şi Anglia, sasul mai aproape, în Ungaria.

Totuşi am câştigat ceva: o mare tristeţe şi însingurare.