de Alexandra ION-CRISTEA

Între comunele Nocrich şi Alţâna apar din când în când urme ale unei aşezări dispărute misterios în urmă cu circa cinci secole. Aşezarea apare şi într-un document oficial sub numele de Androchel. Misterul a dat naştere mai multor legende transmise până în zilele noastre. Mărturiile arheologice ale existenţei unei comunităţi în zonă sunt păstrate la Muzeul de Istorie.

"Hi te-ai hi prãpãdit mumã-ta ca Androchelul!" spune un blestem ştiut acum numai de bătrânii Alţânei, localitate din nordul judeţului Sibiu, pe drumul spre Agnita. În cele câteva cuvinte stă o întreagă istorie ce datează din secolul al XV-lea, când Androchel era o aşezare medievală, cu populaţie majoritar săsească, situată la intersecţia graniţelor comunelor Nocrich, Alţâna şi Chirpăr. Satul a dispărut misterios, dar la 500 de ani de atunci, localnicii care au pământuri în zonă continuă să descopere resturi de ceramică, oase, cărămizi şi cruci. Cum a fost posibil ca un sat să fie ras de pe faţa pământului ? Trei legende, documente istorice şi cercetări arheologice vin să certifice existenţa misterioasei aşezări medievale.

Sub pământ

"Coseam iarba şi ieşeau pietrele din pământ. Cărau oamenii cărămizi în sat", îşi aminteşte Ioan Berghea, un bătrân din Altâna. Intrigaţi de lucrurile care apar sporadic pe locul vechii aşezări, localnicii din Alţâna au tras concluzia că satul ar fi fost înghiţit de pământ. Un semn de întrebare îl ridică şi vechea denumire săsească a localităţii: Androchel - "Underten", care se poate traduce ca "sub pământ". "L-a înghiţit pământul", trage concluzia şi Cristi Petroiu, un cioban care are stâna exact în zona vechii vetre a Androchelului.

Măcelul din noaptea Învierii

Că Androchel era un sat săsesc, toţi pasionaţii de dispariţia misterioasă a vechii aşezări sunt de acord. O primă legendă vorbeşte chiar de duşmănia dintre români şi saşi "Ştiu din bătrâni că în locul ăsta românii erau persecutaţi şi chiar omorâţi, astfel că numărul lor scădea cu fiecare zi", povesteşte Ioan Berghea, născut în Alţâna acum 80 de ani. Legenda, transmisă lui Berghea, spune că, sătui de umilinţe, ultimii doi feciori români rămaşi în sat, s-au înrolat voluntari în oaste şi au plecat. "S-au întors după un timp, însoţiţi de alţi soldaţi şi au incendiat satul în noaptea de Înviere", spune octogenarul. Doar două bătrâne au scăpat cu viaţă şi pierit apoi odată cu satul. În alte versiuni, legenda spune că, de fapt, singurele supravieţuitoare ale acestui măcel ar fi fost trei fete care s-au mutat fiecare în câte o parte şi au întemeiat ulterior localităţile Alţâna, Nocrich şi Chirpăr.

Înscrisuri oficiale

Androchelul este menţionat însă şi în puţinele documente păstrate din acea vreme. Emilia Banciu din Alţâna a studiat istoria localităţii dispărute pentru lucrarea de grad.

"Am descoperit documente oficiale, un mandat gubernial, care atestă faptul că, în anul 1789, se împarte terenul Androchelului între cele trei comune din apropiere. Sătenii din Nocrich au cerut mai mult pământ atunci, pretinzând că Androchelul mai fusese împărţit odată în 1543, deci o dată aproximativă a dispariţiei ar fi 1500", spune Emilia Banciu, fostă profesoară de istorie a şcolii din Alţâna, la rândul ei pasionată de misterul satului scufundat.

Porcii din clopot

Există şi o legendă săsească despre dispariţia Androchelului. Potrivit acesteia, locuinţele ce au fost odată pe Gruiul Bumbului, cum este cunoscut dealul din apropierea aşezării, au fost arse la 1500, în urma invaziei turcilor, iar localnicii care au scăpat cu viaţă au murit de ciumă. Cu toate acestea, o explicaţie raţională pentru apariţia unor rămăşite din fosta biserică, nu există...dar legenda are o continuare. "Se spune că prin anii 1700 un porcar şi-ar fi scăpat scroafa pe pământul satului. Animalul a săpat în pământ şi s-a adăpostit într-un clopot imens, pentru a făta", povesteşte Rosemarie Muller, învăţătoare la Şcoala Generală din Alţâna. Chemaţi de porcar, sătenii au dezgropat clopotul în întregime şi l-au urcat în biserica săsească din Alţâna. Clopotul din Androchel a devenit ulterior subiect de dispută între localnici, ţăranii din Nocrich şi sibieni. "Nocrihenii au tras cu armele de pe deal ca să îl sfărâme. Au reuşit numai să îl lovească pe-o parte", declară Emilia Banciu. Şi sibienii erau invidioşi pe clopotul din Alţâna pe care au venit în repetate rânduri să-l ceară. "L-am donat într-un final, la începutul celui de-al doilea război mondial, pentru ca din el să se facă muniţie", spune săsoaica.

---

Răzbunarea fratelui

O altă explicaţie a dispariţiei satului apare în Monografia comunei Alţâna, tipărită în anul 1998. Nicolae Tatu din Alţâna, unul dintre realizatorii monografiei,între timp decedat, scrie că incendierea Androchelului a fost o răzbunare de frate. Bătrânul relatează o legendă potrivit căreia satul a fost distrus tot în noaptea de Înviere, dar în alte circumstanţe decât cele povestite de Berghea. Pe la 1500, pe dealul Androchelului a fost asasinat un tânăr de către localnici. La scurt timp după această întâmplare, fratele acestuia fuge în Ţara Românească, unde, după ce se înrolează în armată, primeşte diferite onoruri şi ranguri militare. "Drept recompensă pentru serviciile prestate, el cere o unitate militară proprie, cu care se întoarce în Androchel în ajun de Paşti. În noaptea Învierii, feciorul răzbună moartea fratelui său distrugând satul, incendiind biserica şi ucigând toţi locuitorii", arăta Nicolae Tatu, în monografia Alţânei. Trei bătrâne supravieţuiesc masacrului şi se adăpostesc în aşezările învecinate. La moartea acestora, nu mai rămâne nimic din Androchel.

Biserica fantomă

În ciuda numeroaselor legende despre Androchel, puţini au fost cei care au pornit pe urmele vechii aşezări. Majoritatea au descoperit-o întâmplător. Între aceştia, Ioan Berghea, fost preşedinte la "Întovărăşire" în anii '50 (n.r. colectivizare), susţine că a descoperit vatra Androchelului, biserica şi cimitirul, în timpul măsurătorilor pentru împărţirea terenurilor. La 7 kilometri de comuna Alţâna - întindere de dealuri şi văi - aici a fost situat Androchelul, traversat pe alocuri de pârâul Lin. "Am văzut în '57. Era aici, pe unul din dealuri. Biserica în mijloc - fundaţii înalte de jumătate de metru şi cimitirul mai la vale, înspre apă", explică Berghea. SIBIANUL l-a provocat să le caute din nou, pentru prima oară după 49. "Atât de mare a fost, că tot pământul pe care îl vedeţi în zare era sat", a spus Ioan Berghea în timp ce cerceta cu atenţie fiecare umbriş. "Aşa de rău e să cauţi Androchelul, ca acul în carul cu fân", mărturiseşte bătrânul. Satul refuză să i se arate. "Cine să fi luat biserica şi crucile de aici? Le-am spus atunci oamenilor din sat să vină să vadă şi ei că pe ăsta îl mănâncă pământul. Asta e. Îţi pierzi timpul, am crezut că ştiu exact locul, dar dealurile m-au păcălit", a tras Ioan Benchea concluzia.

---

Expediţie arheologică

În 1986, s-a început oficial căutarea Androchelului. "Au venit echipe de arheologi din Sibiu, să caute satul dispărut. Mulţi copii din localitate, printre care şi fiul meu, au mers cu ei şi au lucrat acolo", îşi aminteşte Emilia Banciu.

Nici fiul ei nu a uitat evenimentul. "Da... îmi amintesc, au fost organizate nişte şantiere arheologice în Androchel. Am fost cooptaţi şi noi, copiii, pentru a ajuta la săpături. Aveam doar 11 ani. Se descoperiseră fundaţii de case, pavaje vechi, obiecte de ceramică şi unelte", spune Ioan Banciu, fiul.

Echipele coordonate de arheologii Thomas Nagler şi Martin Rill au fost nevoite să defrişeze zona şantierului arheologic, deoarece mare parte a terenului sub care se găsea aşezarea era cultivat. "Nu am văzut nicio cruce, de fapt era imposibil, totul, în afara şanţurilor arheologice, era sădit cu porumb", îşi aminteşte Banciu. După doi ani de săpături, fără rezultate notabile, exceptând cioburi de oale, potcoave, oseminte şi alte mărturii ale unei comunităţi, echipa de arheologi a fost nevoită să renunţe din lipsă de fonduri. "N-are niciun rost să te duci să cauţi Androchelul, mai ales că nu ştii niciodată unde a fost exact. Au încercat mulţi, dar fără folos", e de părere Emilia Banciu.

De fapt, aceasta e părerea generală a alţânenilor, care cred că vechiul sat continuă să existe acoperit de câţiva metri de pământ. De două decenii de când nu a mai fost căutat, Androchelul pare să se fi ascuns şi mai bine.

---

Descoperiri înstrăinate

Unul dintre arheologii care au fost pe şantierul de la Androchel îşi aminteşte de săpăturile făcute. "Am făcut cercetări în anii '80 în zona denumită Androchel. Au fost foarte puţini bani şi foarte puţine descoperiri", ne-a declarat arheologul sibian Thomas Nagler, acum pensionar. Din expediţia arheologică se păstrează doar obiecte descoperite de Thomas Nagler şi Martin Rill. "Rill a emigrat în Germania, de la Brukenthal, după revoluţie. A luat toată documentaţia cu el, în afară de obiectele găsite în Androchel, pe care a fost obligat să le lase la muzeul de Istorie", ne-a declarat Nagler.

Androchelul în cutii

Cioburi de oale de lut, pile de coasă sau potcoave ruginite sunt doar câteva din descoperirile de la Androchel.

Rezultatele descoperirilor făcute în urma săpăturilor arheologice sunt păstrate în depozitele Muzeului de Istorie dar nu sunt considerate de o importanţă notabilă. "În depozitul Muzeului de Istorie din Sibiu există 47 de cutii cu obiecte descoperite în 1986 la Androchel. Majoritatea sunt obiecte de ceramică, dar şi câteva din oţel", ne-a declarat Vlad Georgescu, muzeograf al Muzeului de Istorie din Sibiu. "Dovezile sunt prea puţine pentru a putea spune cum a dispărut localitatea din care au făcut parte. La studierea unora dintre obiectele ceramice se pot observa urme de ardere secundară, prin care se poate admite ipoteza unui incendiu în Androchel", a adăugat Georgescu.

Teatru despre Androchel

Înainte de 1989, comunitatea săsească din Alţâna era foarte numeroasă. "Aveam obiceiuri frumoase, organizam piese de teatru în incinta şcolii. Mulţi saşi îşi aminteau de clopotul recuperat din Androchel", declară Rosemarie Muller (foto). Şi pentru că legenda satului dispărut nu putea scăpa unei reprezentări artistice, în anul 1989 s-a jucat o piesă de teatru cu această temă. "Se numea chiar aşa - Clopotul din Androchel. Eu jucam rolul ultimei bătrâne rămase în sat, pe care nici turcii şi nici ciuma nu au reuşit să o omoare", declară zâmbind Muller.

---

Casă din ruine

În apropierea fostei aşezări locuiau, înainte de colectivizare, mai mulţi alţâneni. Cătunul lor era numit "La Pop" şi era renumit pentru pământul bogat. "Am săpat odată cu plugul pe terenul Androchelului şi am dat de o mulţime de pietre, fundaţii întregi de case. Din ce am descoperit acolo mi-am construit o a doua locuinţă", îşi aminteşte Ion Luca, un alţânean în vârstă de 78 de ani.

---

Legendă sinistră

Prin Alţâna circulă şi astăzi o poveste legată de familia Vanga a cărei singură casă şi gospodărie a fost întemeiată chiar în Androchel. "Vanga s-a sinucis cu briciul în anii '60. Era bolnav de cancer şi nu a mai putut suporta durerea. După moartea lui familia, s-a mutat în Nocrich şi a părăsit casa din Androchel", explică Ion Luca, fost vecin al familiei Vanga.