"Caligula" l-a determinat să se facă regizor pe Radu Alexandru Nica, un artist premiat de cinci ori anul trecut.
Cine a văzut spectacolele regizorului Radu Nica își dă seama dintr-o ochire că are de-a face cu ceva special, cu o gândire nouă, cu un alt fel de teatru. Dovadă stau 5 premii primite în 2005. Și asta se întâmplă la nici doi ani de când și-a luat licența. O astfel de performanță este rarisimă.
Spectacolele regizorului sibian Radu Nica plac pentru că ele sunt desăvârșite printr-o construcție de tip cinematografic, unde montajul, jocul de perspectivă vizuală, legarea scenelor, sunt abordate cu o ritmicitate alertă, într-un stil abrupt, constructiv, personal. Pe scurt, la spectacolele lui n-ai timp să te plictisești.
Platon și Caligula
Radu Nica a fost un copil normal, doar că nițel mai singur decât alții. Pe strada lui era unicul copil, așa că a fost nevoit să se joace solo. Nu avea tentații sau pasiuni speciale.
În liceu i-au ieșit în cale "Dialogurile" lui Platon. Apetitul i s-a deșteptat și de atunci e un împătimit cititor. Nici teatrul nu-i plăcea. "Mi se părea una dintre formulele culturale care prin concretețea ei se adresa mai mult vulgului. În clasa a XII-a s-a întâmplat să văd spectacolul "Caligula" al lui Mihai Măniuțiu și cursul vieții mele s-a schimbat", spune regizorul premiant.
"Viața mea acum e 70% teatru"
Schimbarea a fost benefică. A intrat la facultate din prima încercare și a devenit student la Regie, avându-l profesor de an pe regizorul Tudor Chirilă.
Îndrăzneț și inventiv fiind, i s-au deschis mai multe porți. Și-a întrerupt studiile și a plecat cu o bursă în Germania pentru doi ani, la Mu"nchen, unde a studiat regie și teatrologie. Acolo a lucrat cu Cornel Franz și alți cunoscuți regizori-dascăli, dar practica propriuzisă a avut loc în preajma maestrului Jochen Scho"lch.
Întors în țară, s-a apucat serios de treabă. Și-a luat licența în regie cu "Am angajat un ucigaș profesionist", montat la Sibiu, și...
... au început să curgă premiile
"Premiile sunt surprize plăcute, dar meritate. Prezența lor mă face să mă simt responsabil. Orizontul de așteptare a crescut. Performanța e și a actorilor și a celorlalți colaboratori. Și a teatrului. Dacă îmi gândeam spectacolele într-un alt teatru, sunt sigur că nu ar fi fost același succes. Teatrul sibian are o altfel de vizibilitate în țară și în străinătate.", spune Radu - Alexandru Nica, tânărul de care vom mai auzi și datorită căruia vom mai vedea multe...
Sus cortina!
PREMIERĂ 27 ianuarie 2006, "Vremea dragostei, vremea morții" de Fritz Kater
regia Radu - Alexandru Nica
distribuția: Florentina Țilea, Ofelia Popii, Diana Fufezan, Bogdan Sărătean, Florin Coșuleț, Cătălin Pătru, Horea Nicoară. Scenografia: Andu Dumitrescu
Radu - Alexandru Nica despre noul său spectacol la Sibiu: "Vreau să institui o nouă raportare la trecutul comunist românesc, care nu exclude idolatria tâmpă și sarcasmul absolut. O perspectivă mai relaxată a celor care au copilărit atunci și acum au 20-30 de ani. Personal nu am amintiri morbide de pe vremea aceea. Nu m-am simțit umilit când am venit acasă și i-am spus mamei că vecinul are salam. În vremurile acelea oamenii aveau mai mult timp pentru ei și erau mai puțin egoiști, cred eu. În esență, încerc să vorbesc despre o recuperare dintr-o perspectivă cald-ironică."
CV de 27 de ani
Radu-Alexandru Nica, n. 14 febr 1979
Studii:
< Colegiului Național "Gh Lazăr", Sibiu (1994 - 1998)
< regie - Universitatea "Babeș - Bolyai", Cluj Napoca, Facultatea de Litere, Catedra de Teatru (1998 - 2001 și 2003 - 2004)
< teatrologie - Ludwig Maximiliams Universitat, Facultat 09, Institut fur Theaterwissenschaften (2001 - 2003)
< regie - Bayerische Theaterakademie August Everding, Hochschule fu"r Musik und Theater (2001 - 2003)
< masterand regie - Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca (2004)
< doctorand - Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu, Facultatea de Istorie (2005
Spectacole regizate
< "Am angajat un ucigaș profesionist" după Aki Kaurismaki, secția germană, Teatrul "Radu Stanca" Sibiu (2004)
< "Nora" după Henrik Ibsen, secția română, Teatrul "Radu Stanca" Sibiu (2004)
< "Norway Today" de Igor Bauerisima, secțiile română și germană, Teatrul "Radu Stanca" Sibiu (2004)
< "Chip de foc" de Marius von Mayerburg, Teatrul German de Stat, Timișoara (2005)
< "Noaptea arabă" de Roland Schimmelpfennig, Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu (2005)
< "Vremea dragostei, vremea morții" de Fritz Kater, Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu (2006)
Premii în anul 2005:
< Premiul pentru Debut, Gala UNITER, ediția a 13-a, pentru regia spectacolului "Nora"
< Premiul pentru cea mai bună regie - pentru spectacolele "Chip de foc" și "Am angajat un ucigaș profesionist" - Festivalul Interetnic de Teatru, Gheorgheni
< Premiul publicului - pentru spectacolul "Am angajat un ucigaș profesionist" - Festivalul Interetnic de Teatru, Gheorgheni
< Premiul Special al Juriului - pentru spectacolul "Am angajat un ucigaș profesionist" - Festivalul "Capul de regizor", Buzău
< Premiul de Regie pentru "Noaptea arabă"- Festivalul Teatrelor de Studio, Pitești