Un loc norocos

De când cu întreruperea jocului televizat, nu mai ştiam nimic de bingo. Îmi imaginam sala din Sibiu ca pe un loc în care mă voi simţi stingheră, fiindcă nu ştiam regulile.

I-am găsit pe bingomani cu privirile aţintite asupra monitoarelor din colţurile încăperii, bifând din când în când numere pe tichete şi am tresărit uimită când, la un moment dat, o femeie din spatele meu a început să râdă isteric. Avea părul alb, ondulat şi faţa bucălată. Râdea din toată inima privindu-mă. "Asta e. Ţi-am zis că te-ai aşezat pe locul meu norocos", i-a spus o altă bătrânică de la masa de vis-a-vis. Şi a râs la rândul ei, arătându-mi doi dinţi de aur. Elena a strigat <<bingo>> şi s-a grăbit să îşi ridice premiul. Vine la sală după ce îşi termină treburile pe acasă - are grijă de doi nepoţi. "Mă plictisesc şi de-aia vin la bingo. Mă întânesc cu prietena mea Mărioara aici", îmi spune ea, zâmbind.

Femeia, în vârstă de 65 de ani, e considerată una dintre norocoasele sălii. În urmă cu două luni a încasat 75 de milioane.

Ciudata Maria

Abia mă dezmeticisem, întorcându-mă la mine la masă, când cineva mă apostrofează: "Jucaţi?". E supraveghetorul de sală, gata să îmi vândă bilete pentru următorul joc. Plătesc 11.000 de lei şi, în timp ce îmi pregătesc pixul pentru a bifa numerele, observ că o femeie aflată la masa de alături mă priveşte cu suspiciune. O cheamă Maria, o altă pensionară, dar nu prea avea chef de vorbă. Elena îmi spune că e ciudată. Vine în fiecare zi, se aşază în acelaşi loc, fumează două ţigări, face trei-patru jocuri şi pleacă, fără să vorbească cu nimeni.

"Mi-am rupt mâna şi n-am mai putut juca un timp. Dar acum cred că o să câştig", îmi spune Elvira încrezătoare, în timp ce îşi întinde pe masă o grămadă de mărunţiş şi câteva hârtii de un leu. Mă hotărăsc să fac şi eu la fel. Supraveghetorul de sală ne întinde biletele şi se serveşte cu bani.

Pălării cu bilete

După două jocuri nenorocoase pentru mine şi Elvira, Elena izbucneşte din nou în râs. A câştigat 3 milioane vechi la bingo automat. Doi ţigani cortorari o privesc nedumeriţi. În pălăriile lor, întoarse pe masă, şi-au păstrat toate biletele cumpărate până acum, dar nu vor să îmi spună numele lor şi susţin că e primul joc de bingo la care participă.

Elvira îşi aprinde nemulţumită o ţigară lungă. "Fiică-mea m-a lăsat singură acasă. Ştie că nu pot sta degeaba. Oare la ce oră e jocul special?", mă întreabă ea, pe nerăsuflate. Ridic din umeri şi mă pun iarăşi pe bifat. În pauză încerc să îmi fac calculul pentru câţi bani am cheltuit, dar nu reuşesc: am tot primit bilete şi am tot pus mărunţiş pe masă. "Uite, vorbeşte cu doamna asta. Ştie toate biletele care se învârt pe aici ", îmi şopteşte Elena, făcându-mi cu ochiul.

Ştie-Tot

Într-adevăr, Ileana e de-a casei, îmi arată oamenii de la fiecare masă, spunându-mi cât au câştigat. Mă conduce la ei şi le cere să îmi povestească. Jucătorii nu o prea iubesc pe bătrâna înaltă şi uscăţivă. "E prea bârfitoare", spune Marcel, un bărbat mustăcios, aşezat la masă cu soţia, fiul şi nora sa. "Venim aici ca să bem un suc. Dacă e să câştigăm, e şi mai bine. Dar pe ea ce-o interesează?", mă întreabă el, după ce îi spun că în ziua anterioară a avut un bingo de 6 milioane.

"Nu e ca în alte părţi. Românii sunt suspicioşi, fiindcă nu au bani", intervine un tânăr de la masa alăturată. Îl cheamă Ioan şi are 25 de ani. A fost la muncă în Italia şi se simte bine la bingo. Ar mai sta de vorbă, dar începe un nou joc şi trebuie să se concentreze.

Sub privirile zâmbitoare ale rromilor cortorari, mă îndrept spre masa mea. Îmi adun cu grijă lucrurile şi îmi pun banii la loc în portofel. O femeie îmbrăcată în halat îmi ia toate biletele de pe masă şi le aruncă într-un lighean mare, albastru. Peste ele şi mucurile de ţigări. În timp ce mă îndrept spre uşă odată cu Elena, Elvira ne întreabă nedumerită de ce plecăm aşa de curând. Bătrânica norocoasă îi răspunde chicotind peste umărul meu: "S-o întoarce...".

Moare Bingo?

"Jocul acesta a devenit un fenomen social. Tipurile de oameni care joacă sunt destul de diferite, de la ţigani cortorari, până la doctori sau avocaţi. E păcat că nu mai sunt atât de multe saloane de joc. Acum patru ani erau 7 săli în Sibiu, acum am rămas singurii", spune unul dintre asociaţii firmei de jocuri de noroc.

"Bingo e un joc de atenţie şi noroc", este de părere Oana Ungur, angajată a sălii de bingo din Sibiu în postul de jurist. "Majoritatea oamenilor care vin aici vorbesc între ei, dar doar în pauze. Clienţii fideli sunt foarte atenţi şi foarte calmi când câştigă. Cei noi râd în hohote şi strigă uneori. M-am obişnuit atât de mult aici, încât mi-e indiferent că merg într-un club sau vin la bingo. E acelaşi lucru", adaugă Ungur, care lucrează în domeniu de 11 ani.

Istoria bingo

Odată cu unificarea Italiei, în 1530, a fost lansată o loterie, care se juca în fiecare duminică. Până în 1778, Franţa deja auzise de ea, iar "aristocraţia" era captivată de joc. Cam în această perioadă, biletele au fost împărţite în trei rânduri orizontale şi nouă verticale.

Loteria pe stil italian a ajuns şi în Statele Unite, în secolul al XX-lea, prin intermediul unui maestru neamţ de carnavaluri. Acesta i-a adus câteva modificări jocului şi i-a dat numele de "Beano". Numele de "Bingo" i-a rămas după ce unul dintre câştigători, într-o explozie de entuziasm, a strigat din greşeală "Bingo" în loc de "Beano".

	REPORTAJ 100%