Acum peste 300 de ani, păstorii sibieni nu-şi duceau animelele la medic, pentru că ştiau să le vaccineze singuri, prin metode de ei inventate. Astăzi, oierii au uitat învăţămintele strămoşilor.

Ţăranii din Mărginimea Sibiului aveau, în comunitatea lor restrânsă, specialişti pentru orice. De la meşteşugărit, la negustorie, medicină şi descântece, mărginenii ştiau de toate.

Ştiau destul de bine şi medicină veterinară, fără să fie şcoliţi. Pentru că animelele erau principala lor sursă de subzistenţă, mărginenii au dezvoltat o întreagă industrie pe seama lor, dar au ştiut şi cum şi ce să facă pentru ca animalele de pe urma cărora trăiau să rămână sănătoase. În urmă cu 300-400 de ani, au început să dezvolte diferite metode de vindecare a vărsatului-variolei la animale, care nu erau încă descoperite sau omologate în domeniul medical. "Totul se explică şi se dovedeşte prin bogata viaţă spirituală a mărginenilor sibieni, prin marea lor putere de observaţie şi inegalabila lor fantezie", declară Constantin Drăgulescu, profesor doctor al Facultăţii de Ecologie din Sibiu.

Oieri şi vraci

Ţăranii din Mărginimea Sibiului puteau trata, cu relativă eficacitate, până la 30 de boli ale oilor, se arată într-un studiu al etnologului Gheorghe Pavelescu, datând din anii '80. Între procedeele folosite sunt prezente şi 15 tehnici chirurgicale, unele practicate numai de anumiţi cunoscători, iar altele de întreaga categorie a păstorilor. Vaccinarea împotriva vărsatului la oi este una dintre cele mai răspândite practici între păstorii din Mărginime. Denumirea populară a bolii era "bubat", iar remediile sunt cel mai des întâlnite în localităţile Sibiel, Răşinari, Poiana Sibiului şi Şelimbăr.

Ac şi aţă

Vaccinarea propriu-zisă se făcea folosind un ac de argint - confecţionat la comandă dintr-un ban - şi o aţă de mătase. Se introducea astfel în corpul oii sănătoase, vaccinul "viu", adică o cantitate foarte mică din infecţia dintr-o oaie bolnavă, astfel încât cea sănătoasă să dezvolte anticorpi şi să se apere împotriva bolii. Pe acelaşi principiu se merge şi astăzi, numai că aţa este înlocuită de seringă.

Metoda din Mărginime era următoarea: se caută o oaie care s-a îmbolnăvit printre primele. Se alege o bubă mai mare, care "a dat pe întors", care se crestează cu un briceag, ca să iasă puroiul. Apoi, ciobanul trece acul cu aţa prin buba crestată de la oaia bolnavă şi apoi prin cozile sau urechile oilor sănătoase. Se pot vaccina astfel până la o sută de animale. Când numărul oilor este mai mare, de pildă câteva mii, se sacrifică o oaie bolnavă şi sângele acesteia este folosit la vaccin, în locul bubelor.

Tratamentul bubelor

Un alt sistem de imunizare era folosit în Sibiel. La moartea oilor de vărsat, ciobanii strângeau bubele acestora şi le uscau. Le foloseau ulterior pentru a "vaccina" restul oilor sănătoase. Cozile acestora se crestau şi, în interior, se introducea "cam a treia parte dintr-o boabă de cucuruz" din buba uscată, deci o cantitate extrem de mică. Oile astfel vaccinate se îmbolnăveau uşor şi dezvoltau anticorpi, iar apoi deveneau imune la vărsat. După nouă zile, toate animalele erau verificate şi, dacă se constata că la locul "vaccinării" apărea o bubă, însemna că oile erau vindecate. În caz contrar, se aplica încă o dată "tratamentul".

Mărginenii au reuşit să-şi salveze, prin aceste tratamente, oile şi să dezvolte un negoţ bănos de pe urma turmelor lor.