Vrăjitor de front

O zi lungă, în pădure, la strâns de lemne i-a adus lui Gheorghe (foto) prima experienţă în ale trasului. "Eram tânăr şi am fost singur în pădure, să adun nişte butuci. M-am întors târziu acasă şi am observat că mi se lăsase burta şi mă durea rău", îşi aminteşte el. Când şi-a văzut fiul în aşa hal, Oprea Cioran l-a pus pe "masa de operaţie": l-a masat ridicându-i muşchii abdominali de jos în sus, după care l-a legat strâns cu o cârpă. "Când ai necazuri de la ridicat greutăţi, ai gust de ouă clocite în gură şi-ţi piere pofta de mâncare. Am tratat şi eu cazuri dintr-astea", declară Gheorghe.

Nea Peană a mai făcut şi altă dată "magii" sub ochii înmărmuriţi ai tânărului său fiu. "A întors viţelul într-o vacă, folosind un ochi de funie, îmbibat în spirt şi apă cu săpun. Stăteam cu toţii la capul animalului gata să-i tăiem gâtul, să nu se mai chinuie atât cu naşterea", îşi aminteşte bătrânul.

Oprea Peană a învăţat tehnica legatului din război, când a luptat în linia întâi a frontului din Odessa şi a lucrat cu 35 de medici austrieci.

Balerina şi săpunul

Orice fel de problemă a oaselor se tratează în Gura Râului prin masaj, iar mai apoi prin legat. Masajul sau "trasul" se face cu apă şi săpun, pentru identificarea problemei, iar la legat se folosesc pansamente sau cârpe şi bucăţi de carton. Cheia oricărei vindecări stă în promptitudinea cu care "pacientul" apelează la vindecător. Pentru legătorii experimentaţi, uneori nici măcar asta nu e o problemă.

Gheorghe Cioran îşi aminteşte de cazul unei doamne din Bucureşti care, din cauza unei luxaţii a gleznei, nu-şi mai putea practica meseria. "Venise târziu la mine, când nu mai puteam face aproape nimic. Osul fisurat se prinde singur la loc, articulaţiile deplasate se prind în locul în care au ajuns şi după 4 săptămâni de la întâmplare, nu se mai poate face de obicei nimic", declară el. Totuşi, în cazul balerinei, masajul cu apă şi săpun al bătrânului din Gura Râului a dat rezultat, iar tânăra a putut dansa din nou.

Cârpe şi scândurele

Acelaşi păr cărunt ca al lui Gheorghe şi aceiaşi ochi albaştri i-am găsit şi la sora lui, Marina. Căsătorită în urmă cu 30 de ani, femeia l-a urmat pe soţul ei în Orlat.

Fusese sfătuită să se facă mamoşă, a şi urmat cursurile Şcolii Sanitare din Sibiu, dar i-au plăcut mai mult brutăria şi legatul. N-a ţinut cont în schimb niciodată de numărul pâinilor proaspăt scoase din cuptor sau cel al oamenilor vindecaţi de durere.

Când a fost nevoie, a aplicat "tratamentul" bine ştiut şi asupra ei. "Acum un an am căzut pe mâna stângă şi n-o mai puteam mişca. După ce mi-am masat-o cu dreapta, mi-am pus-o dintr-o dată la loc", îşi aminteşte bătrâna. Cu o zi în urmă, în timpul unei şedinţe de fizioterapie, medicul Marinei o sfătuise pe aceasta, neştiind cine este, să meargă să vadă o femeie din Orlat care leagă bine. "Nu şi-a dat seama că eram chiar eu decât după ce a văzut că-mi pot ridica mâna deasupra capului", povesteşte bătrâna zâmbind. Un zâmbet mândru, dar şi trist, pentru că nimeni nu mai vrea să înveţe, acum, taina "legării", iar după moartea ei, "magia" va pieri.

Chirurgii sunt sceptici

"Există două feluri de practică a medicinei - una bazată pe experienţă - cum poate fi considerată cea a legătorilor şi cealaltă, bazată pe dovezi medicale. Ambele însă trebuie să aibă la bază un suport tehnic", susţine Mihai Roman, medic specialist în Ortopedie şi Traumatologie. Acesta spune că practicile vindecătorilor populari implică un risc de eşec foarte mare, din cauză că legătorii nu au studii de specialitate şi nici aparatura necesară pentru a diagnostica afecţiunile.

Tratamentul prescris de legători

Plantele folosite pentru practicile ortopedice trebuie să aibă trei proprietăţi esenţiale: să fie astringente - să strângă rana, hemostatice - să oprească sângerarea şi antibacteriene. În lecuirea luxaţiilor, legătorii sibieni "prescriu" plante care trebuie aplicate pe rană sau din care trebuie făcute ceaiuri. Cele mai des folosite sunt ceapa, pelinul, sunătoarea, pufaiul, cartoful, socul, scrântitoarea şi tătăneasa. "Am studiat îndeaproape în anii '70 procedeul legatului - pe atunci fiecare sat din Mărginime avea propriul specialist", spune Constantin Drăgulescu, profesor universitar doctor al Facultăţii de Ecologie, autor al unor lucrări de specialitate privind practicile populare din Mărginimea Sibiului.